Xi Jinping s-a întâlnit astăzi, cu omologul său de la Havana, Miguel Diaz-Canel, la Beinjing și i-a promis că ''va face tot posibilul pentru a le oferi sprijin' cubanezilor, care 'se confruntă cu mari dificultăţi'', scrie EFE.
El a dat asigurări că ''nu-şi va schimba politica ''de prietenie faţă de Cuba şi nici voinţa de a coopera'' pentru ''a proteja justiţia internaţională şi a se opune hegemoniei''.
Președintele Cubei a vorbit despre criza economică din țară și apreciază ''sprijinul ţărilor prietene, cum este China''.
Cei doi șefi de stat au semnat 12 documente, un plan de consultări la nivel diplomatic, un memorandum de înțelegere pentru un nou "drum al mătăsii", proiect al Chinei de a realiza lucrări de infrastructură în circa 60 de state și un memorandum de cooperare economică și comercială.
De asemenea, a avut loc un eveniment de predare-primire de materii prime, uniforme şcolare, donaţii de bani, consumabile medicale şi medicamente pentru Cuba.
Miguel Diaz-Canel a mers anterior în Rusia și Turcia, unde s-a întâlnit cu președinții celor două țări.
Cuba este supusă unui puternic embargou economic, comercial și financiar din partea SUA,început în anii 1960, după revoluția prin care Fidel Castro a ajuns l a conducerea țării, instaurând un regim comunist dictatorial. Președintele Barak Obama a vrut să-l ridice în 2014 dar s-a opus Congresul SUA. Donald Trump l-a reînoit în timpul mandatului său.