Jurnalul.ro Ştiri Externe Copii sirieni, ucişi de forțele lui Assad într-o şcoală

Copii sirieni, ucişi de forțele lui Assad într-o şcoală

Cel puţin opt civili, între care patru copii, au fost ucişi miercuri, în Siria, de un atac cu rachete declanșat de forțele regimului de la Damasc, care a lovit o şcoală din Idlib, provincie dominată de jihadişti în nord-vestul ţării, informează AFP, citând Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO).

În pofida unui armistiţiu anunţat în august, regiunea Idlib înregistrează o recrudescenţă a violenţelor de mai multe săptămâni, cu numeroase bombardamente ale forţelor lui Bashar al-Assad şi ale aliatului său rus, dar şi lupte care opun forţele guvernamentale jihadiştilor şi rebelilor.

Miercuri, tiruri cu rachete sol-sol ale regimului au vizat localitatea Sarmin, în estul provinciei Idlib, lovind o şcoală şi împrejurimile sale, a indicat OSDO.

Opt civili au fost ucişi, între care două femei şi patru copii, potrivit unui bilanţ furnizat AFP de directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane. Potrivit acestuia, o parte a şcolii fusese amenajată pentru a găzdui familii de strămutaţi.

Bombardamentul s-a soldat cu 16 răniţi, dintre care unii sunt în stare critică, susține Abdel Rahmane.

Doar în luna decembrie, circa 284.000 de persoane au fost strămutate din cauza bombardamentelor şi luptelor desfăşurate în special în sudul provinciei Idlib, a anunțat ONU.

În faţa afluxului de persoane strămutate, „clădiri publice precum moschei, garaje, oficii de căsătorie şi şcoli sunt utilizate pentru a găzdui familiile”, a indicat recent Biroului ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (UN-OCHA).

Regimul se declară hotărât să recucerească regiunea Idlib, aflată sub controlul jihadiştilor din Hayat Tahrir al-Sham (fosta aripă siriană a Al Qaida) şi al unor grupări ale rebelilor.

Între lunile aprilie şi august, regimul Bashar al-Assad, susţinut de aviaţia rusă, îşi intensificase bombardamentele. Violenţele uciseseră aproape o mie de civili în regiune, potrivit OSDO.

Totuşi, anul 2019 a fost cel mai puţin sângeros de la începutul războiului, conform acestei organizaţii neguvernamentale, care a semnalat 11.215 decese în cursul celor 12 luni. Conflictul din Siria, declanşat în martie 2011 în urma reprimării de către Damasc a manifestaţiilor prodemocraţie, s-a soldat cu peste 370.000 de morţi şi milioane de persoane strămutate şi refugiate.

AGERPRES

Subiecte în articol: siria civili ucisi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri