Cedăm cuvântul specialiștilor citați: „Imaginați-vă un băiat de opt ani, pe care îl vom numi Eric. Este iritabil și vorbește întruna. Incapabil să stea nemișcat și să se concentreze, are rezultate slabe la școală. Cu toate acestea, el susține că este unul dintre cei mai deștepți copii din lume și dă vina pentru rezultatele școlare slabe pe profesorii oribili. Sunt perioade în care dispoziția lui se modifică abrupt, trecând de la euforie la depresie și apoi oscilând înapoi. Simptomele lui Eric îl califică pentru diagnosticul de tulburare bipolară, caracterizată prin episoade de manie în toată regula sau de forme mai slabe, numite hipomanie. Aceste stări de dispoziție alternează de obicei cu perioade de depresie.”
Cifre alarmante
Așadar, pot fi și copiii afectați de tulburare bipolară? „Până în jurul anului 1980, specialiștii în sănătate mentală considerau că la copii nu poate apărea tulburarea bipolară. Cu toate că puțini mai susțin încă această viziune, opinia general răspândită în comunitatea psihiatrică s-a schimbat dramatic în ultimii treizeci de ani, perioadă în care diagnosticarea acestei tulburări la copii a explodat. Într-un studiu publicat în 2007, medicul psihiatru Carmen Moreno, care activa pe atunci la Spitalul General al Universității Gregorio Marañón din Madrid, și colegii ei au descoperit o creștere de 40 de ori, în perioada cuprinsă între 1994 și 2003, a numărului de consultații psihiatrice în care un pacient cu vârsta mai mică de nouăsprezece ani a primit diagnosticul de tulburare bipolară.”
Supradiagnosticare?
Un număr impresionant! „Deja în 2003, cercetătorii au raportat că numărul consultațiilor care au avut ca rezultat un diagnostic de tulburare bipolară la copii și adolescenți a crescut de la 25 din 100.000 de pacienți, la 1.003 din 100.000, o rată aproape la fel de înaltă ca și cea înregistrată la adulți. Aceste date au generat îngrijorarea larg răspândită că această afecțiune ar putea fi supradiagnosticată, ceea ce ar contribui probabil la administrarea unor tratamente medicale ineficiente și chiar dăunătoare.” Dar bănoase pentru producători! „Vom discuta controversele legate de diagnosticarea în exces a tulburării bipolare la copii, dar și tentativele recente de remediere a acestei situații.”
„Biblia”
Drept urmare: „În 1980 Asociația Americană de Psihiatrie a venit cu a treia ediție, radical revizuită, a bibliei sale de diagnosticare, Manualul de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale (DSM-III). Această ediție a folosit pentru prima dată termenul de tulburare bipolară ca substitut pentru un termen anterior, tulburarea maniaco-depresivă. Diagnosticul necesita un episod maniacal diagnosticat, care să dureze cel puțin o săptămână, alternând de obicei cu perioade de depresie majoră, care se întind cel puțin pe două săptămâni. Simptomele trebuiau să fie suficient de severe pentru a interfera cu funcționarea socială sau ocupațională; la copii, acest criteriu se referea la periclitarea performanțelor școlare. În viziunea multor specialiști, unii copii chiar îndeplineau și încă mai îndeplinesc aceste criterii. În 1994 însă, odată cu publicarea DSM-IV, a apărut o nouă categorie a tulburării bipolare.”
Hipomanie
Anume? „În această ediție, boala este subdivizată între tulburarea bipolară I, în esență echivalentă cu versiunea din DSM-III a acestei maladii, și tulburarea bipolară II, care are criterii de diagnostic mai puțin stricte. Un pacient poate fi diagnosticat cu tulburare bipolară II dacă prezintă hipomanie, forma mai puțin severă a maniei, în care episoadele maniacale pot fi mai scurte - patru zile în loc de o săptămână - și care nu afectează funcționarea persoanei. Descrierea acestei forme mai ușoare a tulburării a permis ca un număr mai mare de copii (dar și de adulți) să se califice pentru diagnosticul de tulburare bipolară. Nu este o coincidență faptul că sporirea dramatică a numărului de cazuri de tulburare bipolară la copii a început după ce pe birourile psihiatrilor a ajuns DSM-IV. Mulți critici și-au exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că extinderea criteriilor din acest Manual a dus la încadrarea eronată a multor copii ca având tulburare bipolară II, deși aceștia aveau trăsături prea ușoare pentru a se califica pentru oricare tip de tulburare bipolară sau sufereau de tulburări cu totul diferite.”
Diagnostic greșit, tratament greșit
În continuare: „Într-adevăr, tulburarea bipolară II se suprapune în mod substanțial cu alte afecțiuni comune ale copilăriei.” Mai precis? „De exemplu, tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD) și tulburarea bipolară sunt amândouă caracterizate prin distractibilitate, foială, neliniște, episoade de activitate intensă și vorbărie excesivă. De asemenea, tulburarea bipolară prezintă asemănări cu tulburarea de conduită și cu tulburarea de comportament opoziționist și sfidător, care sunt asociate cu repetate comportamente disruptive. Asemenea suprapuneri pot conduce la stabilirea unor diagnostice eronate. Consecințele diagnosticării eronate nu sunt lipsite de importanță. Medicamentele stimulante, precum Ritalinul și Adderallul, folosite de obicei în tratamentul ADHD, nu sunt doar ineficiente în cazul tulburării bipolare, ci şi pot să agraveze simptomele sau chiar să declanșeze episoade maniacale.”
Convulsii
Tot aici: „În paralel, aceste medicamente pot produce efecte secundare, precum pierdere în greutate, insomnie și stare de nervozitate. Pe de altă parte, un copil cu ADHD care este greșit diagnosticat cu tulburare bipolară va primi de obicei unul sau mai multe medicamente, inclusiv litiu, anticonvulsive (precum Depakote sau Lamictal) sau antipsihotice atipice (Abilify, Zyprexa). Toate aceste medicamente sunt ineficiente în cazul tulburării de deficit/hiperactivitate și pot produce efecte secundare, cum ar fi creșterea în greutate și mișcări involuntare. Atunci când dozele administrate sunt prea mari, pot apărea unele probleme rare, dar mai grave precum convulsii (în cazul litiului).”
Schimbări de dispoziție
Aproape de concluzie: „Pentru a reduce problemele legate de suprapunere și de diagnosticarea excesivă, autorii DSM-V au adăugat o categorie denumită tulburare cu perturbare afectivă de tip disruptiv.” Ce înseamnă? „Simptomele acestei condiții includ frecvent accese colerice și stări de irascibilitate, furie sau tristețe exagerată. Această nouă categorie de tulburare oferă posibilitatea diagnosticării multor copii care sunt excluși de la un diagnostic bipolar, dar care prezintă unele dintre simptomele specifice acestuia. Medicii speră ca, printr-un diagnostic mai precis, copiii încadrați în cele două categorii ale tulburării bipolare, precum și în această nouă categorie să primească un tratament mai potrivit și, deci, mai bun. În ciuda proliferării numărului de categorii diagnostice, unii copii (cei cu simptome precum cele ale lui Eric, de exemplu) pot fi diagnosticați corect cu tulburare bipolară, folosind criterii stricte. Și, indiferent cum ar fi diagnosticați, copiii care manifestă schimbări de dispoziție patologice experimentează o suferință semnificativă și au mare nevoie de o îngrijire adecvată.”
7 simptome
Indiferent dacă ești copil sau adult, te poți califica pentru diagnosticul de tulburare bipolară dacă manifești simptome de manie, o stare caracterizată prin dispoziție euforică, expansivă sau iritabilă, de obicei alternând cu episoade de depresie majoră. În plus față de această schimbare de dispoziție, un episod maniacal include trei sau mai multe dintre următoarele șapte caracteristici. (Cel puțin patru dintre aceste simptome trebuie să fie prezente, dacă dispoziția maniacală este în principal una iritabilă.) • Stimă de sine exagerată sau grandiozitate • Nevoie scăzută de somn • Tendința de a vorbi mult • Fugă de idei • Distractibilitate • Agitație sau creșterea activităților direcționate către un obiectiv, precum planifi carea începerii unei noi afaceri • Implicarea în activități plăcute, cu potențial ridicat de a conduce la consecințe neplăcute.
„Tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD) și tulburarea bipolară sunt amândouă caracterizate prin distractibilitate, foială, neliniște, episoade de activitate intensă și vorbărie excesivă.”, Hal Arkowitz, psihoterapeut
„Copiii care manifestă schimbări de dispoziție patologice experimentează o suferință semnificativă și au mare nevoie de o îngrijire adecvată.”, Scott O. Lilienfeld, psihoterapeut
„Până în jurul anului 1980, specialiștii în sănătate mentală considerau că la copii nu poate apărea tulburarea bipolară.”, Scott O. Lilienfeld, psihoterapeut
De 40 ori a crescut, în perioada 1994-2003, numărul de consultații psihiatrice în care un pacient cu vârsta mai mică de nouăsprezece ani a primit diagnosticul de tulburare bipolară.
„Nu este o coincidență faptul că sporirea dramatică a numărului de cazuri de tulburare bipolară la copii a început după ce pe birourile psihiatrilor a ajuns DSM-IV.”, Hal Arkowitz, psihoterapeut