Incendiul a izbucnit în noaptea de duminică spre luni, la ora 03:16, la o construcție de locuit improvizată în localitatea Crișeni, anunță, luni dimineața, ISU Sălaj.
Pompierii din cadrul Detașamentului Zalău au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la întreaga construcție pe circa 20 de metri pătrați.
Din păcate, un copil de aproximativ 5 ani a fost găsit decedat în interiorul locuinței.
Mama copilului a suferit un atac de panică și a fost asistată medical la fața locului, iar un adolescent de aproximativ 16 ani, care a suferit arsuri la nivelul membrelor mâinilor, pe aproximativ 1% din suprafața corpului.
Adolescentul a fost predat echipajului de terapie intensivă mobilă și transportat la Spitalul Județean de Urgență Zalău.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind amplasarea necorespunzătoare a unui coș/burlan de fum amplasat ori neprotejat termic față de materiale combustibile.
În urma incendiului au ars bunurile și locuința improvizată.
(sursa: Mediafax)