Poliția Timiș a transmis, luni, că incidentul a avut loc sâmbătă.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Lugoj au fost sesizați în jurul orei 22:25 au fost sesizați cu privire la faptul că la spitalul municipal din Lugoj s-a prezentat o fetiță în vârstă de 5 ani, însoțită de părinți. Părinții au spus că în seara respectivă, în jurul orei 21:00, în timp ce se afla la locul de joacă din comuna Racovița, fetița a căzut de pe platforma de lansare a toboganului.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în continuare efectuându-se cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.
(sursa: Mediafax)