Jurnalul.ro Ştiri Locale Copil rănit grav, preluat de un elicopter SMURD după un accident pe DN1, în Potigrafu

Copil rănit grav, preluat de un elicopter SMURD după un accident pe DN1, în Potigrafu

Un accident în care au fost implicate trei autoturisme a avut loc, vineri dimineaţă, pe DN 1, pe raza localităţii prahovene Potigrafu, un copil care a rămas încarcerat urmând să fie preluat de elicopterul SMURD. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, în urma impactului dintre cele trei maşini, un copil a rămas prins între fiarele contorsionate ale autoturismului, el fiind scos de echipajele de intervenţie şi predat unui elicopter SMURD care a ajuns la faţa locului. 

Conform datelor furnizate de Serviciul Judeţean de Ambulanţă Prahova, copilul, o fetiţă de cinci ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral grav şi un stop cardio-respirator resuscitat, fiind predat în stare de inconştienţă elicopterului. 

Din primele date obţinute, se pare că micuţa se afla într-un scaun special pentru copil, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Raluca Brezeanu. 

Alte patru persoane au fost evaluate medical la locul accidentului. 

Mama copilului, o femeie de 35 de ani care a suferit un traumatism cranio-cerebral minor şi traumatism la torace, dar şi un bărbat de 40 de ani care are fractură de femur şi traumatism cranio-cerebral minor, au fost duşi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, celelalte două persoane implicate în accident refuzând transportul la spital.

Brezeanu a menţionat că traficul în zonă este îngreunat, circulându-se dirijat pe câte o bandă pe sens. AGERPRES/(AS - autor: Anamaria Toma, editor: Nona Jalbă)

FOLOSIRE

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri