Jurnalul.ro Ştiri Externe Coreea de Sud a numit un ambasador cu experiență la Washington

Coreea de Sud a numit un ambasador cu experiență la Washington

Preşedintele Coreei de Sud, Moon Jae-in la numit pe Lee Soo-hyuck în funcţia de ambasador la Washington. Acesta a fost negociator şef la discuţiile purtate în format de şase privind programul nuclear, între 2003 şi 2005, ministru adjunct de externe şi prim director adjunct al Serviciului Naţional de Informaţii. Are 70 de ani și reprezintă o alegere mai convenţională după ce preşedintele i-a oferit iniţial funcţia lui Moon Chung-in, consilier special pentru afaceri externe şi securitate naţională.

Seulul depune eforturi pentru a colabora cu administraţia Trump pe probleme privind programul nuclear nord-coreean și a cheltuielilor în domeniul apărării şi comerţului.  

Lee a mai fost şi ambasador al Coreei de Sud în Germania în 2005 şi este în prezent parlamentar al partidului de guvernare. Postul de la Washington este esenţial pentru relaţiile dintre cele două state, în timp ce aliaţii se confruntă cu teste cu rachete efectuate frecvent de Coreea de Nord pe fondul suspendării convorbirilor privind denuclearizarea şi al exerciţiilor militare americano-sud-coreene. 

Preşedintele SUA Donald Trump a declarat că au început negocieri pentru ca Seulul să contribuie mai mult la costul menţinerii trupelor americane în Coreea de Sud în faţa unei eventuale ameninţări din Coreea de Nord. La rândul său, Coreea de Sud a încercat, de asemenea, să abordeze cu oficiali americani diferendul său comercial cu Japonia. AGERPRES

Subiecte în articol: coreea de sud ambasador
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri