Jurnalul.ro Ştiri Justitie Corina Corbu, la interviul de la CSM: Nu am fost niciodată în case conspirative

Corina Corbu, la interviul de la CSM: Nu am fost niciodată în case conspirative

Judecătoarea Corina Corbu, singurul magistrat care candidează pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat joi, la interviul susţinut la CSM, că nu a fost niciodată "în case conspirative".

În cadrul interviului susţinut în faţa membrilor Secţiei pentru judecători a CSM, Corina Corbu a fost întrebată de Gabriela Baltag dacă a fost în "case conspirative" şi ce părere are despre unii judecători "decoraţi" de ambasade.

"În case conspirative eu nu am fost. Nu o să merg niciodată", a spus Corina Corbu, moment în care a fost întreruptă de actuala şefă a Instanţei supreme, Cristian Tarcea: "Nu ştiţi dumneavoastră că nu aţi fost!".

"Cu siguranţă, nu am fost. Nici pomeneală. Prezenţa unui judecător într-o astfel de casă, înainte de orice, este o problemă de legalitate. Nu are de ce să meargă un judecător într-o astfel de casă. Nu are voie să pună în pericol percepţia în legătură cu independenţa actului de justiţie, cu care am fost învestiţi. Cred că judecătorilor le revine o anumită rezervă, atât în viaţa personală, cât şi în cea profesională. Ei trebuie să fie în permanenţă atenţi la percepţia pe care o creează în spaţiul public, prin prezenţa într-un loc sau altul", a continuat Corina Corbu.

Corina Corbu, în prezent preşedinte al Secţiei de contencios de la ÎCCJ, este singurul candidat la şefia Instanţei supreme, după ce Cristina Tarcea a anunţat că nu mai doreşte un nou mandat.

AGERPRES

Subiecte în articol: Corina Corbu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri