- Jurnalul: „Cineva în orașul ăsta te iubește”, roman apărut recent la editura Trei, e diferit de tot ce ai scris până acum. Și asta în ciuda faptului că, potrivit propriilor tale reflecții, poartă cu el toate poveștile celor 12 cărți scrise anterior.
- Corina Ozon: Romanul publicat anul acesta este complet diferit de celelalte cărți pe care le-am scris. Și, da, poartă întreaga experiență a scrierii acestora, deoarece, în opinia mea, fiecare carte este o nouă treaptă spre maturizarea auctorială, iar ceea ce ai scris înainte sunt exerciții pentru o perfecționare permanentă. Pentru că, nu-i așa?, când poți afirma că ai atins acea maturizare? De unde și dorința, setea continuă de a scrie.
Sămânța, Ziua Pi
- Ești pasionată deopotrivă de literatură și știință, ești o utilizatoare a tehnologiei, a social media, în general, și nu te sperie nimic din ce ne poate rezerva viitorul apropiat. Cum ai ales subiectul noii tale cărți? Care a fost prima idee care a încolțit și cum s-a transformat ea de-a lungul timpului până la forma în care o găsim astăzi?
- În timp ce construiam intriga romanului, eram în căutarea unei zile care să semnifice ceva prin cifrele datei. Am aflat că 14 martie este Ziua Pi, iar eu aveam deja în poveste integrat misterul din jurul acestei aparent banale constante matematice, despre care învățăm cu toții la școală. În timp ce mă documentam despre Ziua Pi, am aflat despre alte legende și simboluri asociate cu Pi, în afara matematicii: astfel am descoperit că există poezii care includ aceste zecimale, există muzică, legende despre secvențe ADN asociate cu Pi, tranzacții bursiere după anumite zecimale ale lui Pi etc. Cum acțiunea cărții se prezenta destul de complexă, agregarea lor cu elementele tehnologice din poveste a venit ca o mănușă.
Etapa doctorală (a creației)
- Ce complexitate!
- Acum vreo șase ani am avut în cap să scriu un roman polițist, fiind de mică fană a genului (literar). Inițial, povestea îi includea pe Gloria și David, cei doi agenți investigatori, ea ziaristă, cu o abilitate extrasenzorială, el, fizician devenit investigator. Amândoi lucrau pentru o agenție care pentru public era o firmă de consultanță. Pe atunci, cei doi se numeau altfel, iar cartea începea cu povestea Gloriei din perioada în care lucra în jurnalism. M-am oprit din scris, am conceput alte cărți, apoi a venit pandemia.
- Și?
- Între timp, începusem școala doctorală de științe ale comunicării, iar anii de cercetare pentru teză mi-au deschis noi posibilități de a vedea lumea. Nici scriitura nu a rămas neatinsă, m-a influențat profund perioada doctorală, pentru că a însemnat o nouă etapă pentru mine - abordarea științifică a unor concepte. De unde și împletirea narațiunii cu elemente de tehnologie, pe care le-am introdus când m-am reapucat serios de scris. Povestea a păstrat nucleul inițial, intenția de bază, dar s-a ramificat și a urmat o rețea indusă de contextul pe care îl trăim cu toții. Și care, în esență, constituie explorări de sine, tentative de a găsi răspunsuri la întrebări care ne frământă despre ce va fi în viitor.
Omenirea, în fața unei schimbări majore
- Alternezi pagini de luciditate și calcul cu altele de reverie și omenesc - unele le potențează pe celelalte. Ai câteva pasaje despre sărbătorile de Crăciun, de exemplu, la care ți se umezesc ochii, pentru că te încearcă un sentiment de pierdere...
- Nu e greu să ne dăm seama că societatea umană se află într-o perioadă de trecere spre o schimbare majoră, iar acest lucru va reașeza și cutumele. Este un proces firesc, de care nu ar trebui să ne temem, mereu a fost astfel în schimbările produse de-a lungul timpului. Sărbătorile religioase, precum Crăciunul sau Paștele, au fost întotdeauna ocazii pentru ruperea ritmului cotidian și reunirea familiilor, precedate de pregătiri cu target consumerist. Însă, în esență, aceste sărbători au rolul de a conecta oamenii prin respectarea unor ritualuri. Cred că este foarte important ca oamenii să fie conectați, iar structura rețelelor sociale, de exemplu, asta face, conectează oamenii. Așadar, nu e vorba de o pierdere sine qua non cât de o transformare, de accentuarea unui aspect care a stat la baza acestor sărbători dintotdeauna: legăturile dintre oameni. Cultura internetului tocmai astfel funcționează, prin comunicarea utilizatorilor între ei.
Singuri în era comunicării. Sau nu?
- Oare?
- Oamenii se desprind greu de vechile obiceiuri, dar se desprind până la urmă.
- Noua ta carte - „Cineva în orașul ăsta te iubește” - vorbește mult și despre înstrăinare; înstrăinarea de noi înșine, de ceilalți. Vorbește, de asemenea, despre „încapsularea” (un cuvânt des folosit de personajele tale) tot mai evidentă a vieții cotidiene într-o lume acaparată de tehnologie, una care poate rezolva totul, dar care nu se poate îngriji de ceea ce ar trebui să conteze cel mai mult, și anume, sufletul. Ce te-a determinat să abordezi această perspectivă? De ce crezi că tot mai mulți oameni se confruntă cu sentimentul acesta al însingurării, al înstrăinării?
- S-a vorbit mult despre paradoxul singurătății în era comunicării. Dar cred că este vorba doar despre o adaptare la noile standarde. Noi nu am fost obișnuiți să trăim singuri, în sensul să ne autocunoaștem, să ne explorăm, să ne purtăm de grijă, să fim independenți, să fim cu noi înșine. Generația hibridă, care suntem noi, poate percepe eronat această abundență a canalelor de comunicare. Este nevoie de o educație și în cybercultură, la fel cum a fost când a apărut scrisul. Pentru că toate acestea ne țin ocupați, uităm să acordăm timp celor dragi, schimbăm prioritățile. Ne comportăm ca niște copii care descoperă noi jocuri și le încearcă frenetic pe toate.
Validarea iluzorie a sinelui
- Și totuși, într-o eră în care, teoretic, suntem tot mai aproape unii de ceilalți, în realitate suntem tot mai departe. Cum putem opri acest proces?
- Putem opri acest proces educându-ne, însușindu-ne disciplina de a utiliza internetul, iar acest lucru pornește de la organizarea vieții personale. Totul pornește de fapt de la obiectivele proprii și de la stima de sine. Cu cât aceasta e mai scăzută, cu atât căutăm validare în mediul online, pentru că acolo e mai confortabil și compensează, iluzoriu, ceea ce lipsește în viața reală. Dacă scopul tău principal este să numeri apriecierile la o fotografie selfie sau la o postare banală înseamnă că stima de sine este scăzută. Modelele furnizate de-a lungul timpului de media mainstream au indus asemenea percepții, de a obține o validare, de a fi acceptat.
Puterea minții, predicții și supoziții
- Care este mesajul cu care ți-ai dori să rămână oamenii care-ți citesc cărțile și te citesc ca ființă?
- Puterea minții umane este invincibilă și nicio tehnologie nu o va putea imita integral. Cel puțin deocamdată. Alt mesaj ar fi că oamenii pot realiza adevărate minuni lucrând în echipă, dar doar atunci când face fiecare ce știe cel mai bine.
Recomandări de lectură
Ce citește în această vară scriitoarea Corina Ozon? Ce cărți recomandă cititorilor „Jurnalului”? „Mizez pe «Refugiul timpului» de Gheorghi Gospodinov, «Merele nu cad niciodată» de Liane Moriarty, «Purgatoriul îngerilor» de Camelia Cavadia, «În creștere» de Mihai Mateiu, «Duhul, vântul, suflarea» de Andreea Răsuceanu și «Theodoros» de Mircea Cărtărescu”. În completare: „Doar ce am terminat de citit «Cu inima smulsă din piept» de Radu Paraschivescu și mi-a plăcut. Am primit și am început să citesc «O scurtă istorie a Timișoarei până la 1716» de Cristian Vicol, ca orice timișorean care se respectă”.
Doctor în comunicare
Licențiată în Filologie (Universitatea din Timișoara) și în Jurnalism și Științele Comunicării (Universitatea din București), Corina Ozon deține un doctorat în cotutelă româno-franceză (București - Montpellier) în Științele Comunicării. A debutat în 2014 cu „Zilele amanților”, primul volum dintr-o serie de șase cărți - Amanții (2014-2021). Au urmat volumul de proză scurtă „Până cand mă voi vindeca de tine” (2016), romanele „Tentații” (2016), „Codul lui Zoran” (2018), „Dincolo de furtună” (2019), eseurile „Despre iubire, cu instrucțiuni de folosire” (2017) și un alt volum de proză scurtă, cu inserții poetice și fantastice, „Povești scrise in palmă” (2022).
Noi nu am fost obișnuiți să trăim singuri, în sensul să ne autocunoaștem, să ne explorăm, să ne purtăm de grijă, să fim independenți, să fim cu noi înșine”, Corina Ozon, scriitoare
Puterea minții umane este invincibilă și nicio tehnologie nu o va putea imita integral. Cel puțin deocamdată”, Corina Ozon, scriitoare
13 cărți a scris până acum Corina Ozon. Să fie cu noroc!
Oamenii pot realiza adevărate minuni lucrând în echipă, dar doar atunci când face fiecare ce știe cel mai bine”, Corina Ozon, scriitoare