Jurnalul.ro Ştiri Externe Coronavirus: Belgia va suspenda licenţele profesioniştilor din domeniul medical care nu se vor vaccina până în aprilie 2022

Coronavirus: Belgia va suspenda licenţele profesioniştilor din domeniul medical care nu se vor vaccina până în aprilie 2022

Guvernul belgian a demarat procedurile pentru a retrage licenţele tuturor profesioniştilor din sectorul medical care nu se vor vaccina împotriva maladiei COVID-19 până la data de 1 aprilie 2022, relatează EFE.

Proiectul de lege a fost prezentat de ministrul belgian al Sănătăţii, Frank Vandenbroucke, şi a fost susţinut de Comitetul de consultare privind combaterea pandemiei de coronavirus, potrivit presei locale.

Se preconizează că legea va fi votată înainte de sfârşitul acestui an sau la începutul anului viitor.

Evitarea vaccinării împotriva COVID-19 va implica interdicţia de a exercita profesia pentru lucrătorii sanitari care se opun imunizării şi îi va afecta atât pe medici, cât şi pe asistenţi, infirmieri şi paramedici, precum şi pe alţi angajaţi din echipele de salvare sau pe farmacişti, printre alţii.
 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri