Jurnalul.ro Ştiri Externe Coronavirus: Infectările în India, la cel mai ridicat nivel din ultima lună. Numărul deceselor a crescut brusc în Kerala

Coronavirus: Infectările în India, la cel mai ridicat nivel din ultima lună. Numărul deceselor a crescut brusc în Kerala

Bilanţul zilnic al cazurilor de COVID-19 aproape s-a dublat luni faţă de ziua precedentă, ajungând la peste 2.000 pentru prima dată în ultima lună, potrivit datelor guvernamentale, iar statul Kerala din sudul ţării a raportat o creştere accentuată a numărului de decese asociate noului coronavirus, informează Reuters.

India se afla în mijlocul crizei globale COVID-19 anul trecut pe vremea aceasta, însă situaţia s-a îmbunătăţit ulterior, iar majoritatea restricţiilor, inclusiv purtarea măştilor sanitare, au fost relaxate recent.

Numărul cazurilor a crescut însă în această ţară cu o populaţie de 1,35 de miliarde de locuitori, iar luni au fost raportate 2.183 de noi infectări, bilanţul total al cazurilor ajungând la peste 43 de milioane, potrivit datelor Ministerului indian al Sănătăţii.

Ministerul a anunţat alte 214 decese, printre care 151 înregistrate după data de 13 aprilie în statul sudic Kerala, care publică statistici considerate, în general, mult mai precise decât cele raportate de multe alte state ale Indiei.

India a raportat un total de circa 522.000 de decese asociate noului coronavirus, deşi mulţi experţi globali au susţinut că bilanţul real ar putea fi de patru milioane, dintr-un total de câteva sute de milioane de cazuri de infectare.

Cabinetul prim-ministrului Narendra Modi a respins în mod repetat aceste estimări mai ridicate, spunând că modelele matematice folosite pentru estimarea deceselor în ţări mici nu pot fi reprezentative în India.

În afară de Kerala, capitala New Delhi şi statele Maharashtra şi Haryana au raportat creşteri ale infectărilor de ordinul sutelor în ultimele 24 de ore.

Cu toate acestea, numărul spitalizărilor rămâne scăzut, deşi şi numărul lor a crescut în ultimele zile după renunţarea la restricţii. 

Subiecte în articol: coronavirus India
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri