Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Coronavirus își poate face firmă: a „bifat” toate instituțiile

Coronavirus își poate face firmă: a „bifat” toate instituțiile

de Dan Straut    |   

Pentru a-și înregistra o firmă, întreprinzătorii trebuie să parcurgă mai mulți pași pe la diverse instituții, cele mai importante fiind administrațiile financiare din rețeaua Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), primăriile și oficiile Registrului Comerțului. Ei bine, noul virus COVID-19 chiar a trecut pe la astfel de instituții (și i-a infectat pe unii angajați), „bifând” pașii necesari pentru înregistrarea unei… firme. S-ar putea spune că noul coronavirus a respectat și ordinea „vizitelor”, infectând mai întâi funcționarii dintr-o administrație financiară (Direcția de Finanțe Publice Brașov, pe 19 martie), trecând apoi pe la câteva primării ale unor localități, după care - chiar ieri - a poposit la Oficiul Registrului Comerțului din Capitală. Între timp, coronavirus a trecut și pe la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), unde antreprenorii trebuie să-și înregistreze eventualele inovații - sigle, patente sau tehnologii - pe care doresc să le protejeze din punctul de vedere al proprietății intelectuale.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri