Jurnalul.ro Ştiri Politică Coronavirus. Schimbări importante la Monitorul Oficial

Coronavirus. Schimbări importante la Monitorul Oficial

Secretarului general al Camerei Deputaților a stabilit obligativitatea ca actele care se publică în Monitorul Oficial al României să fie transmise exclusiv în format electronic.

 

„Având în vedere declararea stării de urgență prin Decretul nr. 195/2020, și ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, prin ordin al Secretarului general al Camerei Deputaților s-a stabilit obligativitatea ca, începând de luni, 23 martie, actele care se publică în Monitorul Oficial al României să fie transmise exclusiv în format electronic, în fișier cu semnătură electronică calificată. Transmiterea actelor cu semnătură electronică se va face prin e-mail la adresa monitoruloficial@cdep.ro.

Acestea vor fi redactate cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu certificare electronică personalizată, pentru fiecare emițător în parte.

Comunicarea numelor și datelor persoanelor desemnate să certifice electronic actele înaintate în vederea publicării de către conducătorii instituțiilor este condiție esențială pentru realizarea acestei activități. Pentru mai multe detalii, cei interesați pot consulta pagina de internet a Camerei Deputaților sau cea a Monitorului Oficial”, se precizează într-un comunicat de presă emis de Camera Deputaților.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri