Jurnalul.ro Ştiri Justitie Corupția UCIDE! În Franța, nu în România!

Corupția UCIDE! În Franța, nu în România!

de Dan Constantin    |   

Un proces-mamut a început în această săptămână la Paris. 2.600 de reclamanți și 21 de inculpați sunt implicați în procesul deschis pentru efectele mortale și ținute ascunse ale unui medicament produs de laboratoarele farmaceutice Servier. MEDIATOR, un nume comercial seducător,care a fost prescris din 1976 până la retragerea lui, în 2009, ar fi cauza unor decese cifrate între 500 și 2000 de pacienți care l-au luat ca medicament împotriva diabetului sau cu efect garantat pentru slăbire. Între inculpați se află conducători ai companiei farma Servier, dar și angajați ai autorității pentru controlul medicamentului din Franța. Dincolo de considerentele medicale care ar fi stat la baza introducerii pe piață a medicamentului sunt aduse de acuzatori probe care susțin că menținerea acestuia în topul prescrierilor s-a produs prin fapte grave de corupție. Astfel, mai mulți cercetători de la Servier au fost ,,plasați” în interiorul agenției naționale de control al medicamentului sau angajați ai agenției s-au transferat la Servier, după o prestație prietenoasă în favoarea fabricantului medicamentului ucigaș. Mai grav,procurorii au acuzat folosirea unor experți ai agenției de către Servier pentru redactarea unor rapoarte de cercetare care să ascundă efectele nocive ale medicamentului. Sumele plătite acestor ,,experți” se ridicau la zeci de mii de euro. Un responsabil de rang înalt al agentiei de control al medicamntuli avea soția în postul de șef juridic la Servier. Menținerea timp de mai bine de trei decenii a medicamentul MEDIATOR pe piață, în pofida semnalelor tot mai alarmate asupra efectelor nocive, a fost posibilă și prin complicitatea politicienilor. Raportul unei anchete parlamentare ar fi fost schimbat la cererea unei senatoare, acum inculpate, după intervenția conducerii Servier. Medicametul, aflat în top 50 al medicamentelor prescrise în Franța, a fost utilizat de circa 6 milioane de pacienți, Servier obținând circa un miliard de euro din comercializare. Compania se apără, spunând că nu a ascuns efectele secundare ale medicamentului și neagă numărul de victime. Jacques Servier,cel care a fondat în 1958 compania pusă acum sub acuzare pentru escrocherie criminală, a decedat în 2014, la venerabila vârstă de 92 de ani. Până la declanșarea scandalului, compania Servier era cotată printre cele mai inovative laboratoare farma din lume, cu o expansiune spectaculoasă pe piața mondială. Servier este prezentă cu activități de distribuție și în România. De menționat că MEDIATOR nu a fost niciodată inclus în lista medicamentelor accesibile pe piața din România, admise de Ministerul Sănătății în practica medicală.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri