Dimpotrivă, văzând cum arată, acum, bojdeuca, din ce în ce mai mulți sunt cei care afirmă că lucrurile stau exact pe dos! Adică proiectul, care a beneficiat de o substanțială finanțare din fonduri europene, exact asta nu a făcut, nu a păstrat acele particularități care dau farmecul inconfundabil ale epocii. Recurgându-se la o modernizare forțată, care a transformat căsuța modestă a lui Ion Creangă într-o vilă luxoasă, numai bună să fie închiriată la un tarif consistent. Motiv pentru care unii nu ezită să folosească termenul „kitch”. „Spiritul locului a fost distrus” conchide, tranșant, scriitorul Vasile Ernu.
La urma –urmelor, de ce ne-am mira? Fiindcă, și de data asta, este vorba despre o operație care s-a vrut a fi una de rebranduire, dar care a sfârșit prin a nu fi decât una de modernizare forțată a unei clădiri în care, acum, regăsim foarte puțin din ceea ce era ea, acum peste un veac și ceva. Și pe cine ar mai interesa, azi, cum arăta, pe atunci, bojdeuca-devenită în 1918 primul muzeu literar al României- atâta vreme cât mergând pe ulițele satelor noastre vedem că sunt din ce în ce mai puține casele recent construite care preiau și duc mai departe particularitățile specifice ale clădirilor din diversele zone ale țării? Locul lor fiind luat de niște anoste blocuri cu două sau trei etaje și,neapărat, cu acoperiș țuguiat, care aduc aminte de cutiile de chibrituri ridicate în Epoca de Aur. Asta ca să nu mai vorbim despre palatele tărcat și țipător colorate care dau kitch-ului atestat de viziune arhitectonică.
Dar, pentru că tot s-a menționat că restaurarea bojdeucăi din Țicău se înscrie în programul „Călător pe meridiane culturale”, vă propun să continuăm discuția făcând refere la o altă clădire de patrimoniu care și ea a fost renovată prin accesarea unor substanțiale fonduri comunitare. Este vorba despre Casa Ion Hagiescu-Miriște din Caracal. O impresionantă clădire care, ani și ani, a stat nelocuită și ajunsese o ruină. Situație cu atât mai dureroasă cu cât, în testamentul său, redactat în anul 1904, magistratul Ion Hagiescu- Miriște a lăsat-o moștenire județului Romanați, cu condiția ca, ulterior, să devină un muzeu de artă în care să fie expuse piese din pinacoteca sa. Dorință motivată, în mod deosebit, de pasiunea lui Hagiescu-Miriște pentru artă, în special pentru artele plastice, el însuși fiind, după cum l-a numit geograful francez Emmanuel de Martonne, călător pe meleaguri românești, „un om stilat care stiliza totul”.
Și totuși, mai bine mai târziu decât niciodată, iată că edilii municipiului Caracal au trecut la treabă și, accesând printr-un proiect convingător, fonduri europene, au reușit într-un timp scurt să restaureze monumentala clădire. Păstrând și punând în valoare viziunea, formula în care a fost aceasta a fost gândită și edificată. Tocmai de aceea, într-un viitor apropiat, aici urmează să ființeze Muzeul Etnografic, în care vor fi expuse valori reprezentative din patrimoniul cultural și istoric al Caracalului, municipiu care a sărbătorit recent 485 de ani de la prima atestare documentară, și al ținutului Romanați.
Departe de mine intenția de a face o comparație care să defavorizeze lucrările de rebranduire a casei lui Creangă din Dealul Țicăului. La urma-urmelor, este o chestiune care ține, în primul rând, de modul în care gospodarii Iașiului- „Florența României” după cum i-a spus G. Călinescu- își conservă și își respectă valorile culturale și istorice. Ceea ce, însă, am vrut să remarc este riscul foarte serios ca, prin asemenea rebranduiri forțate și artificiale, să se piardă mărturiile durabile ale istoriei noastre. Istorie ale căror mărturii și însemne durabile avem datoria să le cunoaștem și cărora trebuie să le redăm tinerețea fără bătrânețe pe care o bine merită.