Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie COTAR: „Inevitabilul s-a produs. Iar am avut dreptate: Euroins e în insolvență”

COTAR: „Inevitabilul s-a produs. Iar am avut dreptate: Euroins e în insolvență”

de Redacția Jurnalul    |   

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) a avertizat Guvernul și Parlamentul României, din 19.05.2022, că Euroins o ia pe urmele City Insurance: achita, de anul trecut, sub 10% din reparații, avea deja peste 50.000 de procese și nu respecta hotărârile judecătorești. De la acea dată îi lipseau circa 250 de milioane de euro din conturi! ASF ne-a ignorat total, deși noi am propus o soluție care ar fi salvat pe toate lumea de la situația de astăzi: controlul ASF asupra asigurătorului. Se putea face, fără a-l băga în insolvență. Nu s-a dorit.

COTAR constata, de anul trecut, că Euroins pretinde că ar achita despăgubirile de daună în 5 zile de la depunerea cererii de plată, la fel cum proceda City Insurance. Autoritatea de Supraveghere Financiară a știut de la început ceea ce am dezvăluit și noi, dar și presa, în zeci de comunicate și zeci de anchete publicate de jurnaliști. La fel ca în cazul celorlalte situații de insolvență, ASF a susținut contrariul până în momentul declarării insolvenței. Dar pe cine ajută și pe cine păgubește această situație?

Întrebarea pe care ne-o punem acum, la aproape un an de când am adus primele explicații și dovezi că urmează falimentul Euroins, este de ce nu a intervenit ASF când putea salva situația? De ce trebuie din nou să acopere FGA pagubele, din banii noștri? De ce nicio instituție de control nu verifică activitatea domnului Cristian Roșu, vicepreședinte ASF, persoana direct responsabilă de supravegherea sectorului de asigurări din România? Noi i-am cerut, de anul trecut, să precizeze dacă societatea Euroins și-a constituit conform legii rezerva de daună pentru pretențiile formulate în instanță. Am precizat că nu dorim să retrăim un scenariu similar celui provocat de City Insurance, dar exact asta s-a întâmplat, deși se putea evita.

Am spus de nenumărate ori că suntem profund nemulțumiți de modalitatea în care domnul Cristian Roșu a înțeles să-și exercite competențele de control și supraveghere asupra acestui asigurator care acum este deja în insolvență și am atras public atenția asupra unei prevederi legale care a fost ignorată în cazul City Insurance și a fost ignorată și în cazul Euroins”, se precizează într-un comunicat COTAR.

Art. 5 alineatul 6) din Norma ASF nr. 38/2015 prevede următoarele:

„În cazul pretenţiilor de despăgubiri care fac obiectul unei acţiuni în instanţă, rezerva de daune avizate se constituie şi se menţine la nivelul pretenţiilor solicitate în instanţă, în limita sumei asigurate, la care se adaugă şi valoarea estimată a cheltuielilor totale de judecată.

Similitudinile arătau clar că exista riscul ridicat ca și această societate de asigurări, care a avut, la fel cum avea City Insurance înainte de faliment, cea mai mare cotă în piața RCA, să urmeze același traseu, pentru că deja făcea aceleași greșeli. Oricine verifica portalul instanțelor de judecată putea observa că societatea Euroins era implicată în peste 50.000 de procese. Ținând cont de faptul că dauna medie în instanță este de aproximativ 5.000 de euro, iar societatea Euroins avea peste 50.000 de procese pe rol, rezulta că rezerva de daună pe care societatea de asigurări ar fi trebuit să o constituie era de aproximativ 250 milioane de euro.

Așa cum știe extrem de bine și vicepreședintele ASF, domnul Cristian Roșu, societatea ajunsese din mai 2022 să achite sub 20% din facturile de reparații sau închirieri auto. Astfel, societatea achita între 10-20% din valoare și raporta către ASF că a efectuat despăgubirea calculată de Euroins, susținând în mod fals, așadar, că a închis dosarul de daună. Doar că pentru diferențele neachitate au fost deschise procese împotriva firmei de asigurări, iar asiguratorul nu și-a constituit rezerva adecvată.

Membrii COTAR aveau deja de anul trecut mii de acțiuni în instanță împotriva Euroins, în multe cazuri societatea de asigurări refuzând să respecte hotărârile instanțelor de judecată și ajungând să fie executată silit săptămânal. ASF trebuia să vadă măcar faptul că de multe ori executorii judecătorești găseau goale conturile asigurătorului, ceea ce ne-a dovedit că societatea Euroins nu își constituise rezerva de daună, conform legii.

Anul trecut, în luna mai, i-am solicitat public domnului Cristian Roșu, vicepreședinte ASF, persoana direct responsabilă de supravegherea sectorului de asigurări din România, să precizeze dacă societatea Euroins și-a constituit conform legii rezerva de daună pentru pretențiile formulate în instanță. Societatea de asigurări Euroins avea conturile poprite săptămânal, iar executorii ne transmiteau de multe ori că executarea silită a companiei a eșuat, pe motiv că nu avea bani în conturi. De aici reieșea clar faptul că societatea Euroins era protejată de cei care ar fi trebuit s-o verifice.

Avem un deja-vu cu City Insurance. Am așteptat în toată această perioadă lămuriri din partea domnului Cristian Roșu, care probabil se bazează în continuare pe sprijinul politic și pe lipsa de reacție a organelor de cercetare și investigare. Exact la fel a procedat și în cazul City Insurance.

Noi am anunțat șoferii din România că șansele să fie loviți în trafic de către un asigurat al societății Euroins sunt de aproape 40%, iar sumele de plată despăgubite de societate nu acopereau, încă de la începutul anului trecut, nici măcar jumătate din TVA-ul facturii de reparație. La fel de grav este faptul că prin multiple mecanisme și practici ilicite, Euroins încerca să influențeze în mod nepermis conduita păgubiților, pentru a-i determina pe aceștia să opteze pentru repararea mașinilor în unități agreate de asigurator, care nu sunt interesate să respecte drepturile păgubiților așa cum sunt ele prevăzute de lege. Spre exemplu, este de notorietate că Euroins achita cu prioritate reparațiile provenite de la astfel de service-uri agreate, ceea ce reprezintă o gravă discriminare și o încălcare flagrantă a legii, care dă dreptul păgubitului să beneficieze de același tratament, indiferent de unitatea reparatoare aleasă.

Mai mult, societatea Euroins solicita, în ultimele luni brokerilor de asigurări, decontarea de urgență, în avans față de contractul cadru încheiat cu brokerii, a primelor RCA încasate de la șoferi. Solicita brokerilor de asigurări plata urgentă a primelor de asigurări, mult mai devreme decât prevedeau termenii contractuali, iar procente importante din acești bani, conform raportului de control făcut chiar de angajații ASF, plecau în următoarele ore în conturi din afara României, ceea ce ar fi trebuit să alerteze atât ASF, cât și Oficiul Impotriva Spălarii Banilor și ANAF. În cazul City Insurance, sute de milioane de euro au ajuns în Insulele Cayman.

Euroins a-ncasat în fiecare zi lucrătoare aproape 2 milioane de euro, care ulterior au fost scoși din România, sub ochii lui Cristian Rosu, care alege mereu să rămână pasiv, așa cum face și altă autoritate care ar trebui să acționeze în astfel de situații, respectiv Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Comunicatul de presă transmis de COTAR marți, 14.03.2023, anunța: Alarmă de faliment! Executorii judecătorești nu mai găsesc bani în conturile asigurătorului Euroins! 4 din 10 autovehicule din România, asigurate la Euroins, erau deja în situație de risc, dar ASF nu a luat nicio măsură. În acest sens, COTAR a transmis comisiilor de specialitate din Parlamentul României, inclusiv președintelui Camerei Deputatilor, Marcel Ciolacu, o solicitare de audiere a persoanelor vinovate de majorarea cu 40% a prețului RCA și de prăbusirea societății de asigurări Euroins.

Inevitabilul despre care COTAR a atras atenția în mod repetat, în ultimii ani, s-a produs! Ca efect al dezastruoasei supravegheri a pieței de asigurări desfășurată în ultimii ani, care a permis falimentul asigurătorului City Insurance și dispariția din conturile din România ale acestui asigurător a peste 1 miliard de euro, fără ca reasiguratorul societății City Insurance să plătească măcar un leu, astăzi asistăm la reeditarea acelui episod, cu un nou protagonist de același calibru: Eruoins.

Doar că între timp, prețurile RCA au crescut cu 200%, până acum câteva zile, când ASF a anunțat noi scumpiri cu până la 40% ale acestui produs de lux, dar obligatoriu. Executorii judecătorești ajunseseră să utilizeze procedura terțului poprit, adică puneau deja poprire pe conturile brokerilor de asigurări (terți) care încasează banii din polițele RCA pentru societatea Euroins.

Practic, încă de acum 3 ani instituțiile românești (i)responsabile de supravegherea financiară a acestui asigurător cunoașteau atât contractele de reasigurare cu probleme ale Euroins, cât și tranzacțiile REPO și împrumuturile intra-grup realizate de către societate, precum și o importantă lipsă de lichiditate, după cum a scris în luna Iunie 2020, pe pagina sa de Facebok, un actual membru neexecutiv din conducerea ASF (mesajul fiind ulterior șters): „O societate de asigurări din Bulgaria, campioană absolută în piață la numărul de petiții înregistrate la ASF de anul trecut până în prezent, a demarat o campanie de denigrare în Ziua News la adresa mea. Motivul din spatele campaniei de presă îl reprezintă faptul că am propus majorarea amenzii în Consiliul ASF, atunci când am discutat anul acesta raportul de control al societății, de la 500.000 lei la 1.000.000 lei. Am considerat ca subadecvarea rezervelor de daună cu peste 100 milioane lei reprezintă o faptă gravă, lucru ilustrat și de faptul că această societate este campioana absolută la petiții. Propunerea mea nu a avut câștig de cauză în Consiliul ASF, dar se pare că a deranjat.”

Ce se întâmplă cu miliardele de euro colectate de Euroins în ultimii ani din vânzarea polițelor RCA și de ce aceasta înregistrează zeci de mii de procese în instanță pentru neplata despăgubirilor? Un posibil răspuns îl găsim chiar în presa românescă din data de 28.07.2021: „CEZ iese din Bulgaria: Eurohold, proprietarul Euroins România, a finalizat preluarea activelor grupului ceh CEZ din Bulgaria pentru 335 milioane euro. Еurohold, cel mai mare holding din Bulgaria şi proprietar al Euroins România, a finalizat achiziţionarea activelor grupului ceh de energie CEZ din Bulgaria, pentru 335 milioane euro”.

COTAR a semnalat tuturor autorităților, inclusiv domnului Marcel Ciolacu, Președintele Camerei Deputaților, faptul că situația de față este mult mai gravă decât în cazul City Insurance, iar fiecare zi care trece fără a trage la răspundere conform legii pe cei vinovați, provoacă celor 10 milioane de proprietari de autovehicule din România dificultăți tot mai mari în a achita asigurarea RCA - acest produs de lux care, deși e obligatoriu prin lege, a ajuns să nu mai ofere nicio protecție și niciun drept la despăgubire, din cauza unei piețe de asigurări cartelizate și nesupravegheate.

„O societate de asigurări care vinde poliței de jumătate de miliard de euro anual și care astăzi nu mai are bani în conturi, reprezintă o adevarată problemă națională, pentru că acei bani erau destinați plății daunelor, nicidecum pentru achiziția unei companii de energie în Bulgaria! Cine plătește acei bani, domnule Ciolacu?" - a transmis Vasile Ștefănescu, Președinte COTAR.

„COTAR a propus, ultima oară marți, 14.03.2022, să se ia măsuri urgente pentru evitarea intrării companiei Euroins în insolvență: suspendarea de urgență a actualei conduceri a companiei Euroins, pentru a pune capăt operațiunilor de transfer în străinătate a milioanelor de euro încasate zilnic de acest asigurător, din vânzarea de polițe RCA în România; instituirea de urgență a interdicțiilor de a dispune de active, astfel încât Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) să poată prelua conducerea companiei de asigurări. Asta cerea COTAR luni, iar joi seara ASF a anunțat intrarea în insolvență a companiei Euroins, înainte de a lua aceste măsuri salvatoare pentru noi toți.

Rugăm organele de anchetă abilitate să cerceteze motivele pentru care nu au fost luate în considerare de către ASF nici avertismentele noastre, nici soluțiile pe care le-am propus!”, se mai spune în comunicatul COTAR.

Subiecte în articol: euroins COTAR poliţa RCA RCA
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri