Jurnalul.ro Editoriale Covid-19 a provocat și amnezia domnului ministru?

Covid-19 a provocat și amnezia domnului ministru?

de Serban Cionoff    |   

Am citit cu mare uimire declarația pe care a făcut-o astăzi, ministrul sănătății, Nelu Tătaru, declarație care sună exact așa: „Acum aproape un an când am preluat guvernarea, nimeni nu se gândea la pandemie’’. Până aici, nimic de zis, numai că, după asta, vine o afirmație cu care oricărui om cu scaun la cap, indiferent de afinitățile sale politice, îi este imposibil să fie de acord. Citez: „Acum, după 10 luni de guvernare, arătăm că am gestionat o pandemie, găsind de la predecesorii noștri, Partidul Social Democrat, o vistierie goală, fără arme, pentru a putea riposta într-o primă etapă în fața pandemiei’’.

 Acestea fiind zise de către însuși titularul portofoliului sănătății în guWERNul în exercițiu, haideți să luăm creionul în mână și, cu calendarul pe masă, să socotim împreună. Așadar, printr-o simplă operație de scădere, mergând înapoi de acum, din luna a noua a anului curent, acele aproape zece luni că am ajuns pe undeva prin luna decembrie a anului trecut. Interval de timp în care se înscrie și reuniunea OMS din 22-23 ianuarie anul curent în cadrul căreia statele membre au fost avertizate că a apărut amenințarea Coronavirusului. De unde rezultă și întrebarea de elementar bun simț: au luat cunoștință guWERNul, implicit ministerul sănătății, de acest avertisment? Și, dacă da, ce măsuri au întreprins pentru a preveni pandemia?

 Pun această întrebare pentru că, după cum prea bine ne amintim, pe teritoriul scumpei noastre patrii, primul caz a fost confirmat în luna februarie. Și, tot în aceeași lună, dacă nu mă înșel pe 26 februarie, ministerul sănătății, prin intervenția avizată a profesorului Streinu Cercel, a  transmis în spațiul public, primele avertizări către populație, însoțite de recomandări privind modul în care trebuia să ne comportăm pentru a nu cădea victime pandemiei. După care, la 23 martie a.c., era parafat Regulamentul pentru aprobarea protocoalelor de tratament pentru protecția infecțiilor de Coronavirus, document iscălit în numele ministerului de resort de către secretarul de stat Horațiu Moldovan.

 Din cele mai sus menționate  se vede clar că, în intervalul ianuarie- februarie, nu s-a luat nici-o măsură punctuală nici în ceea ce privește protecția populației și nici pentru informarea cetățenilor în legătură cu iminentul pericol al pandemiei. Situație absolut de neacceptat, pe care cadre responsabile din domeniul sănătății publice au și recunoscut-o chiar în acele împrejurări și de care, vrem sau nu  vrem, nu putem face răspunzător PSD-ul. Că doar nu o să ne spună ministrul Nelu Tătaru că, pe nu știu ce canale oculte, PSD-ul a primit în exclusivitatea informațiile de la OMS și le-a ascuns, cu atâta rea voință.

 În plus, atrag respectuos atenția că, din februarie și până acum, nu a apărut nici măcar o singură dovadă care să modifice susținerea că, deși OMS a lansat recomandările în luna ianuarie, nici guWERNul și nici ministerul sănătății nu au luat măsuri punctuale pentru a preveni pandemia. Așa că suspiciunea rezonabilă privind răspunderea morală și civică a autorităților aflate, încă, în (in)exercițiul funcțiunii își păstrează neatinsă justificarea, implicit, valabilitatea.    

 Aceasta a fost precizarea pe care am dorit să o fac după ce am citit și am recitit declarațiile ministrului Nelu Tătaru. Ce-i drept, declarațiile cu pricina au fost făcute în marja unei întâlniri electorale cu activul de bază al PNL-iștilor ieșeni. Ceea ce, însă, nu poate justifica o asemenea gravă omisiune propagandistică și politicianistă, cu o vădită încărcătură de rea-intenție și de dezinformare.  Sau, dacă vreți să folosim un termen mai blând, o amnezie. Dar, și ea, tot una flagrantă și de neacceptat. 

 Pe care, în nici-un caz, nu o putem pune în seama Covid 19!…

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri