Declararea stării de pandemie de către Organizația Mondială a Sănătății nu schimbă mult situația în cazul epidemiei de COVID-19, a afirmat prof. dr. Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie. Specialiştii români se aşteaptă, însă, ca numărul de cazuri să crească, iar „distanţarea socială” este o măsură esenţială pentru limitarea răspândirii bolii. „Aceasta este prima pandemie cauzată de un coronavirus”, a precizat şeful OMS, care avertizează că există ţări în care gestionarea crizei a fost ineficientă.
Potrivit preşedintelui Societăţii Române de Microbiologie, prin declararea pandemiei „nu facem altceva decât să adoptăm o denumire pentru ceva ce deja era instalat”, iar ceea ce este important în acest moment este ca autoritățile să întârzie transmiterea în comunitate.
„Cu siguranță, numărul de cazuri va crește și noi trebuie să întârziem transmiterea în comunitate. În momentul când nu vom mai avea trasabilitatea, atunci trebuie să schimbăm strategia. Are trei piloni. Primul e să putem asigura condiții de asistență medicală. Al doilea element e să luăm măsuri, cum sunt cele de distanțare socială. Și al treilea să asigurăm un cadru economic funcțional”, a spus Alexandru Rafilă, citat de Mediafax.
Un nou caz de coronavirus a fost confirmat, ieri, în România, astfel că bilanțul îmbolnăvirilor a ajuns la 49. Potrivit Grupului de comunicare strategică, este vorba despre o femeie de 45 de ani, venită din Italia și aflată în carantină în Arad. La nivel naţional, ieri, 1.556 de persoane se aflau în carantină instituţionalizată, iar alte 13.646 erau în izolare la domiciliu.
Ministerul de Externe recomandă turiştilor români aflaţi în Spania, Franţa și Germania să revină de urgenţă în ţară
Şeful OMS: Este o pandemie „controlabilă”
Pandemia de coronavirus este, încă, o pandemie „controlabilă”, însă poate deveni o problemă mult mai gravă decât în prezent, dacă guvernele nu iau în serios ameninţarea, a declarat, ieri, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat de agenţia de presă spaniolă EFE. „Aceasta este o pandemie controlabilă, însă acele ţări care decid să renunţe la măsurile fundamentale de sănătate publică se pot lovi de o problemă mai mare cu un cost mai mare pentru sistemul sanitar”, a avertizat Tedros, la întâlnirea ONU de la Geneva, pe tema actualei crize.
Acesta a precizat că, în ciuda avertismentelor frecvente ale OMS, unele ţări nu înfruntă ameninţarea crizei provocate de coronavirus „cu un nivel de angajament politic necesar pentru a fi controlată”. Prin urmare, decizia de a declara pandemie a fost luată nu doar din cauza extinderii rapide a bolii, ci şi pentru a încerca să ridice nivelul de alertă globală şi să forţeze ţările să adopte măsuri drastice de stăvilire a îmbolnăvirilor.
Potrivit directorul OMS, declararea pandemiei nu înseamnă că trebuie să batem în retragere, ci „să ne dublăm eforturile” împotriva COVID-19, căutând, în acelaşi timp, „un echilibru între protejarea sănătăţii, prevenirea efectelor negative pe care le poate genera asupra economiei şi societăţii şi respectarea drepturilor omului”.
„Putem fabrica suficiente cantităţi de medicamente”
După ce OMS a declarat pandemie, producători români de medicamente au transmis, ieri, că pot fabrica suficiente cantităţi de medicamente, în aproape orice formă de prezentare, care să sprijine autorităţile şi populaţia în lupta contra coronavirusului.
„PRIMER – care reuneşte cele mai importante 19 situri de fabricaţie din ţară – are o capacitate însumată instalată de producţie anuală de peste 10 miliarde de unităţi terapeutice, în practic toate formele de prezentare uzuale: orale, lichide sterile şi nesterile, perfuzabile, topice şi multe altele”, precizează, într-un comunicat transmis Jurnalul, Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER).
Spre exemplu, anul trecut, companiile membre PRIMER au fabricat circa 10 milioane de cutii de paracetamol (200 milioane de comprimate) şi un milion de cutii de ibuprofen (10 milioane de comprimate), principalele două medicamente utilizate şi în tratamentul simptomelor cauzate de COVID-19. „Aceste volume pot fi dublate la solicitarea autorităţilor, iar capacităţile de producţie pot creşte cu circa 10%, dacă se suspendă temporar faza de serializare”, subliniază PRIMER.
„În plus, în anumite condiţii speciale şi cu aprobarea autorităţilor competente, producătorii pot importa medicamente deficitare prin grupurile internaţionale din care fac parte sau pot transfera tehnologic producţia oricarei substanţe active ieşite de sub patent, pentru a produce în România preparatele care lipsesc, precum şi eventualele medicamente care par a da rezultate în tratamentul COVID-19, cum ar fi clorochina”, a precizat Dragoş Damian, director executiv PRIMER.
„Suntem pregătiţi şi stăm la dispoziţia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pentru a răspunde solicitărilor acestuia în ceea ce priveşte fabricarea de stocuri de medicamente necesare luptei împotriva simptomelor COVID-19” Dragoş Damian, PRIMER
Helpline anti-anxietate gratuit
DepreHUB, primul hub anti-depresie din România, deschide o linie telefonică anti-anxietate, în contextul răspândirii infecției cu Coronavirus COVID-19 la nivel național și al stării de îngrijorare generată în rândul populației. Helpline-ul 0374.456.420 poate fi apelat gratuit, 24/7, de către persoanele care se confruntă cu anxietate și atacuri de panică. Categoriile cele mai predispuse la anxietate în această perioadă sunt adulții cu tulburări emoționale, copiii și medicii sau alți furnizori de servicii medicale, potrivit psihologului Yolanda Crețescu, fondatoarea depreHUB.