x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Nereguli la alegeri, semnalate în țară, MAI: 61 de sesizări și 46 de fapte penale, în contextul alegerilor, înregistrate până la ora 18.00

Nereguli la alegeri, semnalate în țară, MAI: 61 de sesizări și 46 de fapte penale, în contextul alegerilor, înregistrate până la ora 18.00

de Redacția Jurnalul    |    07 Dec 2025   •   18:47
Nereguli la alegeri, semnalate în țară, MAI: 61 de sesizări și 46 de fapte penale, în contextul alegerilor, înregistrate până la ora 18.00
Sursa foto: În țară, au fost semnalate o serie de nereguli la alegeri

De la deschiderea secțiilor de vot și până la ora 18.00, au fost înregistrate 61 de sesizări privind posibile incidente electorale și se fac cercetări cu privire la 46 de fapte penale, au anunțat reprezentanții MAI.

UPDATE Potrivit purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale pentru fotografierea buletinului de vot, pentru înscrierea unei persoane pe liste suplimentare deși avea reședință stabilită de mai puțin de șase luni și pentru nerespectarea prevederilor care interzic prezența altei persoane în cabina de vot în afara celei care votează.

În București se fac cercetări după ce un alegător ar fi sesizat faptul că în momentul aplicării ștampilei pe buletinul de vot, cerneala s-a imprimat și pe verso, suprapunându-se simultan pe doi candidați.

Tot în București, în sectorul 5, jandarmul aflat în serviciul de pază la o secție de votare s-a autosesizat cu privire la comportamentul recalcitrant al unui bărbat. În urma controlului corporal, asupra acestuia a fost descoperit un spray iritant lacrimogen. Bărbatul a fost condus la secția de poliție pentru întocmirea actelor de sesizare.

În comuna Mihai Eminescu din județul Botoșani, polițiștii au fost sesizați că un bărbat ar fi oferit sume de bani pentru ca un anumit candidat să fie votat. Cercetările sunt continuate pentru infracțiunea de corupere a alegătorilor.

De asemenea, într-o comună din județul Buzău s-a sesizat faptul că în proximitatea unei secții de votare sunt afișate materiale electorale. Președintele secției de votare a dispus înlăturarea acestora.

Monica Dajbog a spus că au fost înregistrate și cazuri medicale, toate în București, unde cinci persoane au căzut ori s-au lovit în secții de votare sau în proximitatea acestora, suferind răni minore sau luxații. Patru persoane au fost transportate la spital.

„Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la faptul că pe unele liste electorale permanente figurează persoane decedate, precizez că, potrivit legislației în vigoare, Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor transmite către Autoritatea Electorală Permanentă actualizările listelor cu persoanele cu drept de vot pentru generarea Registrului Electoral, la solicitarea AEP, cu 20 de zile înaintea turului de scrutin. Astfel, ultimul set de date transmis către Autoritatea Electorală Permanentă a fost în data de 25 noiembrie 2025, conținând decesele înregistrate în Registrul Național de Evidență a Persoanelor până la data de 22 noiembrie 2025. În aceste condiții, pot exista situații punctuale care vizează, în special, decesele înregistrate după data de 22 noiembrie 2025”, a explicat purtătorul de cuvânt al MAI.

Stiri initiale Autoritățile din Iași au deschis un dosar penal după ce o persoană ar fi votat pe liste suplimentare deși locuiește în altă comună. În județul Iași au loc alegeri în comuna Vânători. Două persoane, tată și fiu, au intrat în aceeași cabină de vot, la alegerile locale din comuna Cârța, județul Sibiu.

Autoritățile din Iași au deschis un dosar penal după ce o persoană ar fi votat pe liste suplimentare deși locuiește în altă comună. În județul Iași au loc alegeri în comuna Vânători.

Autoritățile au anunțat că au fost înregistrate în județul Iași două sesizări privind săvârșirea unor contravenții sau infracțiuni care au legătură cu procesul electoral, dintre care una nu s-a confirmat, iar într-un caz a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări.

O persoană ar fi votat pe listele suplimentare ale secției de votare, deși aceasta are domiciliul, în actele de identitate, în altă comună. S-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de fraudă la vot.

„Reamintim că dreptul de vot se exercită numai în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul își are domiciliul sau reședința, cu condiția ca reședința să fi fost stabilită cu mai mult de 6 luni înainte de ziua votului și să fie valabilă la data scrutinului. Cetățenii care și-au stabilit reședința cu mai puțin de 6 luni înainte de ziua votului nu pot vota în localitatea unde au reședința, pot vota în localitatea unde au domiciliul dacă acolo se organizează, desigur, alegeri”, transmit autoritățile.

În comuna Voluntari din județul Iași se fac alegeri locale parțiale după ce fostul primar al comunei a murit.

Două persoane au intrat în aceeași cabină de vot

Două persoane, tată și fiu, au intrat în aceeași cabină de vot, la alegerile locale din comuna Cârța, județul Sibiu.

Centrul de Comunicare Județean Sibiu anunță că agentul de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu la secția de votare din comuna Cârța a fost sesizat direct despre o posibilă faptă nelegală în legătură cu procesul electoral. Mai exact, douǎ persoane aflate în aceeași cabinǎ de vot, iar una dintre ele ar fi și fotografiat buletinul de vot.

În urma verificărilor, polițiștii au identificat cei doi bărbați, fiind vorba despre doi localnici, de 47 de ani și 35 de ani, tată și fiu. Referitor la fotografierea buletinului de vot, fapta nu s-a confirmat, bărbatul folosind lanterna telefonului.

Bărbatul de 35 de ani a fost sancționat contraventional, cu amendă în valoare de 600 lei, pentru nerespectarea interdicției referitoare la prezența în cabina de vot și a altei persoane în afara celei care votează.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: nereguli alegeri sibiu iasi fapte penale