Jurnalul.ro Ştiri Observator Patru din 10 hoteluri au grad de ocupare sub 50% de Crăciun și Revelion

Patru din 10 hoteluri au grad de ocupare sub 50% de Crăciun și Revelion

de Redacția Jurnalul    |   

Hotelierii încheie un an caracterizat prin prudență, după scăderea puterii de cumpărare. Românii s-au uitat mai atent la prețuri când și-au planificat concendiul, iar pentru sărbători nu s-au avântat la pachete în unități de cazare: patru din 10 hoteluri ae grad de ocupare sub 50%.

Pentru perioada Crăciunului și a Revelionului, 27,3% dintre hotelieri nu au oferte, iar aproximativ 39% au un grad de ocupare sub 50%.

Pe de altă parte, aproape 18% dintre unități raportează deja un grad de ocupare de peste 70%, potrivit Travelminit.

În ceea ce privește ofertele, 69,2% dintre unități nu au pregătit pachete speciale, însă acolo unde există, acestea includ în special cine festive sau meniuri tradiționale și pachete pentru familii. Interesul turiștilor se îndreaptă în special către locații liniștite, cu acces la natură și servicii care oferă confort și relaxare, precum SPA sau piscină.

Hotelierii adoptă o atitudine echilibrată pentru anul viitor: 50% privesc anul viitor cu prudență, iar 17% se declară optimiști, semn că industria rămâne atentă, dar deschisă adaptării.

Pentru 76,8% dintre hotelieri, 2025 a fost un an mai modest decât precedentul, în special pe fondul scăderii cererii turistice și al bugetelor mai reduse ale clienților. De asemenea, modificările legate de utilizarea cardurilor de vacanță au influențat deciziile de rezervare. În acest context, mulți operatori au observat o orientare mai accentuată către rezervări de ultim moment și o atenție mai mare la preț.

Chiar și așa, o parte dintre unități raportează stabilitate față de anul trecut, semn că piața rămâne funcțională, iar turiștii continuă să călătorească, deși cu mai multă precauție.

În ciuda contextului, 68,8% dintre unitățile de cazare au păstrat prețuri apropiate de cele din 2024, iar doar 10,8% au operat creșteri. Această abordare prudentă continuă și în planurile pentru anul viitor: 37,8% intenționează să mențină tarifele și în 2026, iar 31,4% încă analizează opțiunile. Doar un sfert dintre hotelieri iau în calcul majorări.

La capitolul investiții, sectorul rămâne activ, dar precaut: 65,1% dintre hotelieri au făcut investiții mici în 2025, iar 23,7% au realizat investiții mai consistente. Pentru 2026, majoritatea planurilor vizează modernizări graduale și îmbunătățiri punctuale, în funcție de buget.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: craciun Revelion ocupare hoteluri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri