Update Autoritățile au dispus evacuarea a 20 de persoane din blocurile aflate în apropierea craterului format în localitatea Slănic, județul Prahova, a anunțat Prefectura.
„În prezent ca măsură preventivă s-a dispus evacuarea a 20 de persoane aflate în blocurile din proximitatea zonei afectate! Ulterior în funcție de evoluția situației de urgentă și analiza comisiei de specialitate vor fi dispuse și alte măsuri necesare”, a transmis Prefectura Prahova.
De asemenea, a fost convocat Comitetul local pentru Situații de Urgentă, urmând să se analize ce se va face în continuare.
Stire initiala S-a dispus evacuarea persoanelor aflate în proximitatea sau în zona afectată până la efectuarea tuturor verificărilor de către specialiștii în domeniu.
În localitatea Slănic din județul Prahova, tasarea terenului a fost urmată de formarea unui crater cu adâncimea de aproximativ doi metri pe o suprafață de peste 60 de metri pătrați.
O ședință a avut loc la nivelul MAI pe această temă.
La fața locului a fost trimisă o echipă formată din personal DSU și IGSU, urmând ca aceasta să fie completată în cel mai scurt timp cu specialiști în domeniul construcțiilor și minieri.
Intervenția la fața locului este în desfășurare, anunță DSU.
„Întrucât pe strada 23 August din orașul Slănic, în dreptul Sediului Poliției orașului Slănic, îmbrăcămintea asfaltică s-a surpat, zona afectată este închisă circulației fiind impuse restricții. Astfel, strada în cauză a fost închisă, fiind necesară ocolirea acesteia. Traficul rutier este deviat pe str. Vasile Alecsandri- Str. Slănicului- I.L. Caragiale. La fața locului se află autoritățile competente, care monitorizează situația”, transmite IPJ Prahova.
„Având în vedere situația de urgență produsă în localitatea Slănic din județul Prahova, generată de tasarea terenului, urmată de formarea unui crater cu adâncimea de aproximativ 2 m pe o suprafață de peste 60 de mp, la nivelul MAI a avut loc o analiză prin care secretarul de stat, șef al DSU, dr. Raed Arafat, a dispus trimiterea la fața locului a unei echipe formată din personal DSU și IGSU, urmând ca aceasta să fie completată în cel mai scurt timp cu specialiști în domeniul construcțiilor și minieri.
Totodată, a fost dispusă și măsura evacuării persoanelor aflate în proximitatea sau în zona afectată până la efectuarea tuturor verificărilor de către specialiștii în domeniu.
Misiunea este în dinamică. Vom reveni cu informații suplimentare în cel mai scurt timp posibil”, a anunțat DSU.
(sursa: Mediafax)