Jurnalul.ro Special Creșterea explozivă a prețului energiei electrice a redus brusc cererea

Creșterea explozivă a prețului energiei electrice a redus brusc cererea

de Adrian Stoica    |   

În prima jumătate a acestui an, prețurile medii ale gazelor naturale în Europa au fost de patru ori mai mari decât în ​​aceeași perioadă din 2021, în timp ce prețurile cărbunelui au fost de peste trei ori mai mari, ceea ce a dus la creșterea de peste trei ori a prețurilor angro ale energiei electrice. 

Indicele prețurilor Agenției Internaționale a Energiei (AIE) pentru piețele globale angro de energie electrică a atins niveluri care au fost de două ori mai mari decât media din prima jumătate a perioadei 2016-2021. Potrivit celui mai recent raport al pieței de energie electrică publicat de AIE, cererea de energie în acest an a încetinit brusc pe fondul creșterii accelerate a prețurilor, dar anul viitor se estimează o revenire a cererii, compensând parțial scăderea din acest an.

În prima jumătate a lui 2022, multe piețe de energie electrică au continuat să înregistreze creșteri de prețuri vertiginoase, în special în Europa, reflectând incertitudinile profunde atât cu privire la aprovizionarea cu combustibili fosili, cât și în legătură cu perspectivele economice, scrie AIE în ultimul său raport. Invazia Ucrainei de către Rusia a spulberat orice speranță de scădere a prețurilor la energie pe termen scurt. La nivel global, utilizarea cărbunelui pentru energie este de așteptat să crească ușor în 2022, pe fondul majorării puternice a surselor regenerabile, al creșterii modeste a cererii de energie electrică, precum și ca urmare a contracției cererii de pe piața chinezească. Se anticipează că energia electrică produsă pe bază de gaz va scădea cu 2,6%, deoarece reducerea cererii din Europa și America de Sud depășește creșterile din America de Nord și Orientul Mijlociu. „Lumea se află în mijlocul primei crize energetice cu adevărat globale, declanșată de invadarea Ucrainei de către Rusia, iar sectorul energiei electrice este unul dintre cele mai puternic afectate”, a declarat Keisuke Sadamori, director pentru piețe energetice și securitate din cadrul AIE. 

„Acest lucru este evident (criza energetică - n.red.) mai ales în Europa, care se confruntă cu turbulențe severe pe piața energiei, și în economiile emergente și în curs de dezvoltare, unde întreruperea aprovizionării și creșterea prețurilor la combustibili pun sub presiune sistemele energetice fragile și duc la întreruperi de curent. Guvernele trebuie să recurgă la măsuri de urgență pentru a face față provocărilor imediate, dar trebuie să se concentreze și pe accelerarea investițiilor în tranzițiile la energie curată, acesta fiind răspunsul de durată cel mai eficient la criza actuală”.

Keisuke Sadamori, reprezentat AIE

Regenerabile, pe valul investițiilor

Extinderea puternică a capacităților regenerabile va duce la creșterea producției globale de energie curată cu peste 10% în 2022, înlocuind o parte din energia generată cu ajutorul combustibililor fosili. Această creștere va duce însă la reducerea ușoară (sub 1%) a emisiilor de dioxid de carbon (CO2) de la maximumul istoric atins în 2021. Datele Fondului Monetar InternaționaI au arătat că sectorul energetic a determinat creșterea emisiilor de dioxid de carbon și a altor gaze cu efect de seră (GES) cu 6,4% în 2021. 

Previziuni pentru 2022 și 2023

Europa

Europa se pregătește să-și reducă dependența de importurile rusești de combustibili fosili prin accelerarea tranziției sale către energie curată. Implementarea planului REPowerEU al Comisiei Europene ar accelera considerabil implementarea surselor regenerabile în următorii ani, dublând ponderea acestora în consumul final brut de energie al UE din 2020 până în 2030 și reducând semnificativ utilizarea combustibililor fosili. Criza continuă a prețurilor energiei alimentează dezbaterea privind proiectarea pieței angro de energie electrică, în timp ce guvernele încearcă să atenueze prețurile ridicate ale energiei electrice cu diverse scheme de sprijin pentru consumatori. AIE este nesigură cu privire la viitor, principalele incertitudini care afectează previziunile pentru 2023 privind cererea de energie electrică și mixul de producție se referă la prețurile combustibililor fosili și creșterea economică.

America

În America, majorarea cererii este estimată să se modereze până aproape de 2% în 2022 și să scadă sub 1% în 2023, după o creștere excepțională de aproximativ 2,4% în 2021 (datorită revenirii puternice a economiei), notează raportul AIE.

Aceste proiecții sunt ușor mai mari pentru 2022 și mai mici pentru 2023 decât cele prognozate în ianuarie 2022, în mare parte datorită redresării economice rapide din Statele Unite ale Americii. Pentru SUA, estimarea cererii indică o creștere de 2% în 2022 (de la stagnare în prognoza din ianuarie), pe fondul cererii mai mari de energie electrică în sectorul rezidențial și redresării mai rapide a activității în sectorul industrial. Pentru 2023, pe fondul creșterii economice lente, se estimează că cererea de energie electrică va rămâne neschimbată comparativ cu 2022.

Africa

Pentru Africa, AIE și-a revizuit în jos previziunile privind cererea de energie electrică pentru 2022 cu aproximativ un punct procentual, până la 4%. Africa de Sud se confruntă cu deficitul de capacitate cauzat de disponibilitatea în scădere a flotei sale de cărbune învechite și de problemele de dezvoltare ale celor două megaproiecte de termocentrale pe bază de cărbune (Medupi și Kusile). În plus, întârzierile programelor de achiziții IPP care au fost menite să atenueze unele dintre aceste lipsuri înseamnă că reducerea capacităților și reducerea cererii vor continua probabil pe termen scurt. Una dintre măsurile luate de această țară pentru a face față situației este să ceară consumatorilor să-și micșoreze consumul. Lipsa de capacitate pe acest continent se face simțită nu doar în Africa de Sud. În timp ce întreruperile de electricitate nu sunt neobișnuite în Nigeria (cea mai mare economie a Africii), situația s-a înrăutățit în mod semnificativ, cu două întreruperi la nivel național care au avut loc în intervalul de o lună, în martie și aprilie 2022. Pentru 2023, AIE se așteaptă la o creștere a cererii de energie electrică de aproximativ 3% pentru continent.

Asia

AIE se așteaptă ca în Asia cererea să crească cu aproximativ 3,4% în 2022, ceea ce înseamnă o revizuire în scădere cu mai mult de un punct procentual de la începutul lui 2022. Creșterea economică mai scăzută, prețurile ridicate la energie, măsurile sanitare stricte și efectele extinse ale penuriei de cărbune pentru generarea de energie sunt principalii factori. În China, țara cu cea mai rapidă creștere din 2016 până 2021, cererea de energie electrică în primele cinci luni ale anului 2022 a crescut doar cu 0,5% față de aceeași perioadă din 2021. În aprilie și mai, cererea chiar a scăzut, pe măsură ce autoritățile au adoptat noi restricții ca răspuns la noile focare de COVID apărute. Pentru 2023, AIE se așteaptă la o creștere a cererii de aproape 4% în Asia, compensând astfel o parte din încetinirea din 2022. 

Creșterea cererii globale de energie electrică a încetinit brusc până acum în 2022, după revenirea sa rapidă în 2021. AIE a dat vina pe slăbirea creșterii economice și creșterea prețurilor la energie cauzate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

Incertitudinile devin regula de bază

Se estimează că cererea globală de energie electrică va crește cu 2,4% în 2022, după creșterea de 6% de anul trecut, arată AIE în raportul citat. Această creștere de 2,4% readuce majorarea din acest an la media celor cinci ani anteriori pandemiei de coronavirus (COVID-19), sugerând că impactul imediat al pandemiei asupra cererii de energie, o scădere rapidă, urmată de o creștere majoră, nu a trecut. Cu toate acestea, raportul a avertizat că, în timp ce AIE se așteaptă ca în prezent cererea de energie electrică să continue pe o traiectorie similară de creștere până în 2023, perspectivele au fost întunecate de turbulențele economice și de incertitudinea privind modul în care prețurile combustibililor ar putea afecta mixul de producție.

Prețuri de 3 ori mai mari și miza pe cărbune

În România, preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM (Piaţa pentru Ziua Următoare - PZU) s-a triplat în luna iunie față de perioada similară a anului trecut, el crescând de la 378 de lei pe MWh la 1.138 de lei. Producția de cărbune a României a totalizat, în primele cinci luni din 2022, aproape 1,2 milioane de tone echivalent petrol, fiind cu 1,5% (17.800 tep) mai mică față de cea din perioada similară din 2021, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). În aceeași perioadă, importurile de gaze s-au redus cu 14%, iar producția internă, cu 5,6%. În ceea ce privește producția de țiței, aceasta a scăzut cu 6,2%, în timp ce importurile au fost mai mici cu 7,2% decât în perioada similară a anului trecut. Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) estimează pentru 2022 o producţie de cărbune de 3,325 de milioane tep, în creştere cu 10,1% faţă de 2021, şi importuri de 420.000 tep, în creştere cu 2,8%. Pentru 2023, CNSP prognozează o producţie de 3,595 de milioane tep, în creştere cu 8,1%, şi importuri de 420.000 tep, în scădere cu 0,1%. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri