Singurul pacient internat în România se află la Spitalul Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara. Respiră spontan, evoluția clinică este favorabilă și a fost transferat dintr-un spital din Germania în data de 2 octombrie, arată bilanțul transmis luni de Ministerul Sănătății.
Ceilalți doi sunt internați la Milano. Unul dintre ei, cu suprafața corporală arsă pe mai mult de 90%, este intubat și ventilat mecanic. Este stabil hemodinamic, necesită suport vasopresor intensiv. Cek de-al doilea, cu o suprafață corporală arsă de 45%, respiră spontan, este stabil hemodinamic și are o evoluție clinică favorabilă.
49 de pacienți au fost externați. Șase au murit.
Exploziile de la Crevedia s-au soldat cu șase morți și peste 50 de răniți. Patronii stației GPL din Crevedia, printre care fiul primarului din Caracal, rămân în arest preventiv, potrivit deciziei Tribunalului București. Ei sunt acuzaţi de distrugere din culpă.
(sursa: Mediafax)