Poliția cere sprijin oamenilor pentru prinderea bărbatului bănuit că a ucis doi bunici din Timișoara. Autoritățile dau detalii despre semnalmentele suspectului și roagă oamenii să sune la 112 în cazul în care îl văd.
„Având în vedere evenimentul nefericit ce a avut loc în Piața Țepeș Vodă din Timișoara, în noaptea de 27.06.2023, vă informăm că polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, depun toate eforturile în vederea identificării bărbatului bănuit de comiterea infracțiunii de omor calificat și tragerea acestuia la răspunderea penală. Ancheta este în plină desfășurare, se folosesc toate mijloacele și tehnica din dotare și se cooperează cu polițiștii din județele limitrofe, astfel încât rezultatele să fie pe măsură”, informează Poliția Timiș.
Aceasta apelează și la sprijinul populației, oferind câteva semnalmente ale bărbatului.
Este vorba de un bărbat în vârstă de aproximativ 30-35 de ani, 1.80 înălțime, păr brunet, nebărbierit, purta pantaloni scurți, închiși la culoare, bluză de trening cu glugă gri și un rucsac, posibil să fie rănit la mâna dreaptă ( purta un bandaj improvizat).
„În cazul în care observați vreo persoană cu semnalmentele de mai sus, vă rugăm să apelați Serviciul de urgență 112 și să nu intrați în contact cu aceasta”, adaugă Poliția.
Doi vârstnici din Timișoara au fost uciși în casă, în plin centrul Timișoarei. Nepotul celor doi l-a găsit pe criminal în casă, însă aceasta a reușit apoi să fugă.
Conform Opinia Timișoarei, vârstnicii erau la telefon cu nepotul lor din Germania când au auzit că cineva le-a intrat în casă, apoi convorbirea s-a întrerupt. Nepotul a reușit să își anunțe verișorul, iar acesta a mers în locuință și l-a surprins pe presupusul criminal, acesta încercând să-l înjunghie.