Jurnalul.ro Ştiri Politică Cristian Preda a refuzat invitația la Palatul Cotroceni pentru că nu are "chef să ciocnească şampanie cu pungaşi". 

Cristian Preda a refuzat invitația la Palatul Cotroceni pentru că nu are "chef să ciocnească şampanie cu pungaşi". 

Europarlamentarul Cristian Preda anunţă, într-o postare pe Facebook, că va declina invitaţia de a merge la recepţia organizată la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Europei, argumentând că nu are "chef să ciocnească şampanie cu pungaşi". 

"Dragnea a anunţat că e invitat la Cotroceni de Ziua Europei. Purtătoarea de cuvânt a lui K. Iohannis a confirmat informaţia, explicând că s-a optat pentru o "listă extinsă", curtea Palatului fiind "suficient de mare pentru a primi pe toată lumea". De Ziua Naţională, preşedintele respecta criteriul integrităţii, iar de 9 mai îl uită. În aceste condiţii, voi declina invitaţia primită de la Cotroceni", a scris Preda, sâmbătă, pe reţeaua de socializare. 

El afirmă că nu are "chef să ciocnească şampanie cu pungaşi". 

"Întrucât curtea e 'suficient de mare', Iohannis poate să-l cheme şi pe Voiculescu. De ce să-i privilegieze pe condamnaţii cu suspendare?", conchide europarlamentarul. 

Preşedintele Klaus Iohannis va oferi pe 11 mai, la Palatul Cotroceni, o recepţie de Ziua Europei, iar pentru acest eveniment s-a optat pentru o listă extinsă de invitaţi, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi. 

"Nu voi face niciun fel de comparaţie între un eveniment şi altul. (...) De această dată s-a optat pentru o listă extinsă, care să satisfacă un principiu: o reprezentare cât mai largă, atât la nivelul instituţiilor statului, cât şi din alte zone, ceea ce înseamnă societate românească, educaţie, cultură, sănătate, economie. O să vedeţi că va fi foarte multă lume şi vă asigur că această curte a Palatului Cotroceni este suficient de mare pentru a găzdui pe toată lumea", a declarat Dobrovolschi la Palatul Cotroceni. 

Întrebată dacă pe listă se vor afla foşti preşedinţi şi foşti premieri, ea a răspuns că da. "Vor fi cât mai multe persoane care ocupă sau au ocupat funcţii importante în arhitectura instituţională a statului român. Sunt reale informaţiile apărute în presă referitor la invitarea unor şefi de instituţii", a arătat Dobrovolschi, scrie Agerpres.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, la Parlament, că a primit o invitaţie la Palatul Cotroceni, precizând însă că nu ştie exact pentru ce eveniment - 9 Mai sau vizita în România a preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri