Prin condamnarea, în primă instanță, la șase ani de închisoare cu executare i se pune capăt imposturii Elenei Udrea, consideră Cristian Tudor Popescu. „Este puțin față bătaia de joc pe care a practicat-o această doamnă la adresa oamenilor cinstiți”, subliniază jurnalistul, adăugând că acest dosar este la fel de important ca cel al fostului prim-ministru Adrian Năstase.
„Dincolo de acuzațiile care au fost probate și pentru care a fost condamnată Elena Udrea, dincolo ceea ce apare în sentință, șase ani cred că este puțin față bătaia de joc pe care a practicat-o această doamnă la adresa oamenilor cinstiți (...) Doamna Udrea mai avea puțin și era, nu președinte României, împărăteasa României cu câțiva ani în urmă. Doamna Udrea a condus România, îmbrățișată din spate de domnul Băsescu, ca la parașutism” a spus jurnalistul, potrivit Digi24.