Jurnalul.ro Ştiri Externe Criza din Venezuela a dus la creşterea cu 50 % a numărului cererilor de azil depuse de cetăţeni ai acestei ţări în Europa

Criza din Venezuela a dus la creşterea cu 50 % a numărului cererilor de azil depuse de cetăţeni ai acestei ţări în Europa

Criza politică din Venezuela a determinat în februarie o creştere cu 50% a numărului cererilor de azil depuse de cetăţeni ai acestei ţări în Europa, care îi depăşesc pentru prima dată pe afgani, a anunţat luni Biroul European de sprijin pentru azil (EASO).

După sirieni, venezuelenii sunt cei mai numeroşi (peste 4.000) solicitanţi de protecţie internaţională în statele europene (UE, Elveţia şi Norvegia), a precizat EASO, cu sediul în capitala Maltei, La Valletta.

'Faptul că venezuelenii au depus mai multe cereri decât afganii constituie o evoluţie notabilă', adaugă comunicatul.

Numărul cererilor depuse de cetăţeni venezueleni a crescut cu 51% faţă de ianuarie, 'aproape s-a triplat' comparativ cu februarie 2018 şi reprezintă aproape 20% din totalul consemnat în 2018 (22.200), indică sursa menţionată.

Luna februarie a fost marcată în Venezuela de o agravare a crizei politice, economice şi umanitare în urma realegerii contestate a preşedintelui Nicola Maduro.

După ce opozantul Juan Guaido s-a proclamat preşedinte interimar la 23 ianuarie, guvernul a intensificat reprimarea manifestaţiilor, a închis mai multe frontiere şi a blocat intrarea ajutorului umanitar.

Potrivit EASO, numărul latino-americanilor care au cerut azil în februarie în Europa, majoritatea în Spania, a fost cel mai ridicat din ultimii cinci ani. După venezueleni, cele mai multe cereri au aparţinut unor cetăţeni columbieni (1.937).

În fruntea clasamentului lunar se află în continuare sirienii, cu aproape 5.400 de cereri, în uşoară scădere faţă de ianuarie, iar pe locurile 3, 4 şi 5 se află afganii (3.608), irakienii (3.071) şi nigerienii (2.461).

AGERPRES

Subiecte în articol: venezuela cereri de azil europa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri