Jurnalul.ro Ştiri Externe Criză de încredere la Moscova: Medvedev atacă dur statutul de „pacificator” al Statelor Unite

Criză de încredere la Moscova: Medvedev atacă dur statutul de „pacificator” al Statelor Unite

de Redacția Jurnalul    |   

 Este puţin probabil ca SUA să joace rolul unui mediator eficient în conflictele internaţionale, ţinând cont de acţiunile lor pe scena mondială, a declarat joi vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, citat de Reuters.

Declaraţiile lui Medvedev, fost preşedinte al Rusiei, par să contrazică poziţia oficială a Kremlinului potrivit căreia Statele Unite joacă un rol important în căutarea unei soluţii de pace între Rusia şi Ucraina.

"Este greu de crezut că o ţară care răpeşte preşedinţi şi declanşează conflicte cu uşurinţă poate acţiona ca mediator eficient în toate situaţiile", a afirmat Dmitri Medvedev în cadrul unui forum dedicat educaţiei, referindu-se la războiul din Iran şi la operaţiunea forţelor speciale americane, ordonată de preşedintele Donald Trump în ianuarie, pentru capturarea preşedintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, şi aducerea acestuia în SUA, unde să fie judecat pentru trafic de droguri.

Cu toate acestea, administraţia lui Donald Trump depune eforturi pentru rezolvarea conflictului în Ucraina, spre deosebire de cea a fostului preşedinte Joe Biden, a susţinut Medvedev.

Dmitri Medvedev, vicepreşedinte al Consiliului Securităţii Rusiei, este unul dintre cei mai radicali responsabili de la Moscova şi face frecvent comentarii tăioase cu privire la problemele internaţionale, notează Reuters.

În cadrul evenimentului de joi, Medvedev a afirmat că Europa trece printr-un proces de militarizare intens pe care l-a comparat cu perioada care a precedat cel de-al Doilea Război Mondial.

Medvedev a mai spus că 450.000 de persoane au semnat contracte pentru a se alătura forţelor armate ruse în 2025, iar alte 127.000 au procedat în mod similar până în prezent în acest an.

În urma unei mobilizări obligatorii nepopulare din 2022, Moscova se bazează acum pe recrutarea de soldaţi profesionişti pentru a duce războiul în Ucraina, intrat în al cincilea an, oferindu-le plăţi generoase pentru înrolare.

Nici Rusia, nici Ucraina nu dezvăluie public numărul pierderilor suferite în conflict. Publicaţia rusă independentă Mediazona a confirmat cel puţin 213.858 de morţi în rândul militarilor ruşi până săptămâna trecută, în cadrul unui proiect de investigaţie comun cu serviciul rus al BBC.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri