Trecutul și prezentul justiției românești sunt marcate de un paradox extrem: în timp ce societatea îndură poveri, corupție și lipsă de transparență, magistrații, o castă deasupra legii, se bucură de privilegii exorbitante, de drepturi speciale, de o imunitate de-a dreptul de neînțeles într-un sistem acuzat de tot mai multe abuzuri.
”Proteste” sau ”greve” – care este diferența în fața legii?
După ce o curte de apel a ales să întrerupă activitatea, pentru a transmite un semnal clar de nemulțumire și de protest față de legislația contestată, toate celelalte curți de apel au urmat același exemplu, într-un gest sincron și coordonat, care pare să fie o reacție colectivă la un sistem administrativ și juridic invadat de interese obscure. Această extindere a protestului semnalează o stare de alarmă profundă: magistrații nu mai pot accepta să fie unealta unor legi abuzive, care reduc rolul și independența justiției, și devin conștienți că doar o reacție fermă și unitară le poate atrage atenția asupra gravității situației. Întregul sistem pare acum să fie la un pas de colaps, iar acest gest, aparent simbolic, devine un strigăt de revoltă al unei caste care își revendică, dincolo de drepturi, și respectul pentru lege, pentru dreptate și pentru statul de drept în ansamblul lui.
Este foarte curios cum, în ochii publicului, unii magistrați au confundat dreptul la protest cu cel la grevă. Diferența este însă fundamentală: dacă protestul pașnic este un drept constituțional, acțiunea de a întrerupe total activitatea judiciară pentru a-și impune voința devine o formă de sabotaj, un abuz de putere și o demonstrație de superioritate față de legi, față de cetățeni și față de societate.
Acțiunile acestor ”genii” ale justiției românești nu se oprește aici, căci multe dintre aceste personaje au reușit să speculeze sistemul și să iasă la pensie cu ”sume astronomice”, în mod aberant și nelegal.
De fapt, se crează un cerc vicios, un sistem de autocompătimire și de privilegii, alimentate de o corupție morbidă. Analizele și anchetele independente ar trebui să fie obligatorii pentru a verifica dacă, și în ce grad, magistratura a reușit să speculeze legea în interes personal, deoarece aceste aspecte, dacă vor fi confirmate, vor arunca o lumină de-a dreptul odioasă asupra integrității sistemului judiciar în ansamblul lui.
Ce face însă clasa politică? Nimic. Sau, mai rău, se complace în aceste privilegii care sunt deasupra legii. În timp ce societatea se luptă cu sărăcia, corupția și lipsa de transparență, autoritățile par incapabile să impună un control real asupra unor mecanisme care distrug din temelii încrederea publicului în justiție.
Este nevoie de o anchetă amplă, care să clarifice transparent și riguros dacă magistrații și-au depășit limitele legale, dacă s-au făcut abuzuri și dacă sistemul de pensii speciale a fost alimentat de o corupție perfidă. Dar, pentru moment, totul pare a fi doar o iluzie, un joc în care cineva, evident, joacă după propriile reguli, în condițiile în care însăși clasa politică nu are curajul de a răsturna aceste privilegii.
Astăzi, coaliția guvernamentală formată din PSD, PNL, UDMR și USR s-a întâlnit din nou pentru a discuta despre situația pensiilor speciale ale magistraților, un subiect extrem de sensibil, dar și interpretabil. Însă, din păcate, această întâlnire nu o să aducă nimic nou, ci doar aceleași promisiuni și hotărâri deja contestate. În fapt, aceste decizii continuă să fie la limita constituționalității, iar practicile deja cunoscute indică faptul că li se oferă o nouă șansă de a legifera nelegal, exact cum s-a întâmplat și anterior, când actele adoptate păreau să fie doar o fantomă, o formă fără fond, menită să ascundă adevărul real: o încercare de a legaliza ilegalitatea.
De ce, atunci, aceste forțe nu așteaptă avizul consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), chiar dacă legea le previzionează? În loc să solicite și să respecte această etapă juridică, forțele politice aleg să acționeze din nou pe falsul principiu: dacă nu e nevoie de aviz, de ce să îl obținem? Sau, mai rău, poate știm cu toții că decizia nu va fi una legală și ca atare preferă să meargă înainte, chiar dacă riscă să legifereze neconstituțional. Este clar că fie avem de face cu o nestiință gravă, fie cu o prostie administrativă, fie cu o rea-credință manifestată fățiș.
Ce ne arată această situație? Întâlnirile repetate ale clasei politice pe subiecte legate de pensiile speciale devin un spectacol grotesc, o demonstrație clară a faptului că, indiferent de formațiunea politică, interesele personale, interesele de partid și superficialitatea deciziilor se depășește orice standard al responsabilității și profesionalismului. În loc să caute soluții durabile, corecte și conforme cu Legile fundamentale și cu avizele autorităților competente, politicienii preferă să se întâlnească tot mai des, cu speranța că, poate, dacă adoptă un act ilegal, el va trece de toate ”controalele” și va deveni ”nevinovat”. Se discreditază astfel fondul legal, iar încrederea publicului în instituțiile statului se degradează cu fiecare decizie luată în dezacord cu legea.
Această așteptare inutilă a clasei politice ne reamintește că, în adâncul sufletului lor, nu vor altceva decât să-și păstreze privilegiile, ignorând sistematic faptul că legea trebuie să fie egală pentru toți, iar respectul față de avizele și deciziile instituțiilor de control nu este doar o chestiune formală, ci un element esențial al democrației. Până când această clasă nu va înțelege că legislația și avizele autorităților nu pot fi ignorate pentru a servi interese personale, vom avea de-a face cu un ciclu fără sfârșit de amânări și ilegalități, din care societatea românească riscă să iasă tot mai împăienjenită și lipsită de credibilitate în fața propriei sale legi.
Societatea trebuie să înțeleagă că, dacă acest cerc vicios nu va fi rupt, acești ”oameni puternici” – magistratul și politicianul – nu vor face decât să-și ascundă răul sub preș, să declare că ”așa a fost și că trebuie să acceptăm situația, în timp ce ei continuă să-și înmulțească privilegiile. Se observă o lipsă acută de voință politică pentru a face adevărata reformă, pentru a crea un sistem judiciar care să funcționeze în interesul cetățenilor și nu al unor caste privilegiate.
De fapt, această situație demonstrează o mare slăbiciune a clasei politice, care nu are curajul sau capabilitatea de a se opune și de a-i elimina pe aceia care s-au ”împleticit” în propria lor imunitate. Într-un stat democratic, asemenea abuzuri, asemenea privilegii nejustificate, dacă sunt confirmate, trebuie să fie sancționate aspru și să beneficieze de anchete cu adevărat riguroase și transparente, pentru a readuce încrederea în justiție și în întreg sistemul instituțional.
Potrivit unui comunicat recent al Consiliului Superior al Magistraturii, analiza datelor oficiale privind vârsta de pensionare a judecătorilor evidențiază o evoluție alarmantă în sistemul judiciar românesc. Dacă în 2021, vârsta medie de pensionare era de aproximativ 54 de ani, după adoptarea legilor care au modificat această vârstă, începând cu anul 2022, s-a înregistrat o scădere semnificativă a acesteia, ajungând la circa 52 de ani. În ciuda acestor schimbări, datele pentru anul 2025 arată că media a fost menținută constant la aceeași valoare, chiar dacă pe piață și în spațiul public circulă opinii contrare, vorbind despre un fenomen de reducere abruptă și continuă a vârstei de pensionare pentru magistrați, fenomen influențat de instabilitatea legislativă și de multiplele modificări legislative care au avut loc în ultimii ani.
După aceste măsuri legislative, observăm o tendință clară de diminuare a vârstei medii de pensionare, în contextul în care sistemul judiciar a fost caracterizat, până acum câțiva ani, de o certitudine și o predictibilitate mai mare. În anii 2010-2011, media vârstei de pensionare era de peste 58 de ani, un indicator al stabilității și al unui sistem funcțional, în care magistrații puteau planifica carierele și pensionările pe termen lung, fără presiuni artificiale sau modificări legislative continue. În prezent, însă, această diferență de aproximativ șase ani reprezintă nu doar o problemă statistică, ci o realitate dură a unei instituții în care instabilitatea legislativă a dus la scurtarea duratei de activitate și la o precarizare generală a sistemului judiciar românesc. În esența sa, această situație ridică întrebări serioase despre stabilitatea și sustenabilitatea justiției în adoptarea și aplicarea legilor și despre modul în care politicul și legislativul fac față provocărilor unui sistem permisiv și foarte sensibil la schimbări legislative frecvente.Top of Form
O justiție atotputernică, o castă deasupra legii, sau o națiune în pericol? Aceasta este întrebarea fundamentală. Pentru că, dacă nu vom reuși să rupem aceste lanțuri ale privilegiilor, dacă nu vom sancționa abuzurile și nu vom crea un mecanism de control real și transparent, vom fi martorii unui proces de decimare a încrederii în stat și, implicit, în societate.
România are nevoie de o reformă profundă, de curaj și de responsabilitate, căci fără acestea, justiția nu va fi decât o păpușă în mâinile unor oameni care, în goana după privilegii, au uitat că această instituție este menită pentru protejarea cetățenilor, nu pentru privilegiile lor.
O societate în care legea nu mai are puterea de a proteja, ci devine un privilegiu pentru o castă, este o societate fragilă, aproape de a se prăbuși. Ei bine, timpul pentru a schimba această stare de fapt a sosit. Și dacă, vreodată, va fi nevoie de voință politică, aceasta trebuie să vină de la cei care au responsabilitatea de a conduce – pentru că, în final, ceea ce se află în pericol nu sunt doar legile, ci însăși esența statului de drept și viitorul unei națiuni întregi.