UPDATE Procurorii DNA secția militară anunță că i-au adus la cunoștință generalului Gheorghiță Vlad calitatea de suspect într-un dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la uzurparea funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Acuzațiile care i se aduc lui Gheorghiță Vlad:
„La data de 02.06.2026, procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiuni de corupție săvârșite de militari, i-au adus la cunoștință generalului VLAD GHEORGHIȚĂ, șef al Statului Major al Apărării din cadrul M.Ap.N., calitatea de suspect într-un dosar penal instrumentat la nivelul acestui serviciu, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la uzurparea funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Din probatoriul administrat până în prezent, procurorii militari au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul lunii iulie 2025, generalul Vlad Gheorghiță, șeful Statului Major al Apărării din cadrul M.Ap.N., prin actele sale de complicitate, ar fi înlesnit emiterea și semnarea de către general-locotenent Berdilă Iulian, locțiitorul pentru operații și instrucție al Șefului Statului Major al Apărării, a unei solicitări adresate Ministerului Educației și Cercetării, privind suplimentarea locurilor de la buget pentru Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București - Facultatea de Educație Fizică și Sport, cu depășirea limitelor atribuțiilor conferite de legislație, în condițiile în care, solicitarea în cauză era atributul exclusiv al Direcției Generale Management Resurse Umane, structură centrală în cadrul M.Ap.N.
Înscrisul oficial emis în condițiile mai sus descrise ar fi determinat luarea deciziei pentru suplimentarea cu un număr de 20 de locuri de la buget, prin promovarea candidaților admiși inițial pe locurile cu taxă, pe locurile de la buget suplimentate.
Prin această modalitate, ar fi fost vătămate interesele legitime ale Ministerului Apărării Naționale, prin afectarea relațiilor instituționale, și, corelativ, ar fi fost creat un folos necuvenit în beneficiul celor 20 de candidați, prin promovarea acestora, de pe locurile cu taxă, pe locurile de la buget suplimentate, urmând ca la finalizarea studiilor universitare, un număr de 3 candidați, să fie încadrați pe posturi de ofițer, la Ministerul Apărării Naționale.
Suspectului Vlad Gheorghiță i-au fost aduse la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 307 din Codul de procedură penală.
Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop instituirea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.” potrivit unui comunicat de presă emis de DNA.
UPDATE:
Surse judiciare afirmă că dosarul în care a fost chemat înaltul ofițer s-ar afla în lucru încă din toamna anului trecut și ar privi fapte de abuz în serviciu şi trafic de influenţă. Anchetatorii ar verifica procedurile unor concursuri de angajare în Armată.
Știrea inițială:
La intrarea în sediul DNA, generalul Gheorghiță Vlad a refuzat să discute cu jurnaliștii prezenți acolo.
Până la această oră, nu există informații oficiale cu privire la calitatea în care a fost citat de către procurorii DNA.
Generalul Gheorghiță Vlad a fost învestit ca șef al Statului Major al Apărării în 30 noiembrie 2023.
Anterior, a fost locțiitor al șefului Statului Major al Apărării, iar în perioada 2020-2022 a deținut funcția de locțiitor pentru operații și instrucție în aceeași instituție.
De-a lungul carierei militare, s-a aflat la comanda mai multor structuri, de la toate nivelurile ierarhice: comandant al Diviziei 2 Infanterie Getica din Buzău, comandant al Centrului Național de Instruire Întrunită Getica din Cincu, comandant al Brigăzii 1 Mecanizată Argedava, șef al informațiilor la Componenta Operațională Terestră, șef al planificării în Serviciul Operativ la Statul Major al Forțelor Terestre și comandant al Batalionului 631 Tancuri.
Prima funcție din carieră a fost cea de comandant pluton tancuri la Regimentul 22 Tancuri din București. Este absolvent al Școlii Militare de Ofițeri Activi de Tancuri (promoția 1991) și al Liceului Militar Dimitrie Cantemir (promoția 1988).
(sursa: Mediafax)



