IRO nu mai are de la sfârşitul săptămânii trecute patru produse farmaceutice, şi nici nu a primit vreo înştiinţare de la Unifarm privind data după care stocul de medicamente va fi refăcut. Potrivit conducerii IRO, criza de citostatice se datorează exclusiv distribuitorului unic Unifarm, care nu a onorat nicio comandă de medicamente din ianuarie.
„Citostaticele nu lipsesc din cauză că nu am avea buget, ci pentru că Unifarm nu a livrat niciun produs farmaceutic de pe 8 ianuarie. Prin urmare, la pacienţii pentru care există variantă de medicament înlocuitor, apelăm la acesta. Noi aşteptăm totuşi să primim cele patru sortimente de medicament care ne lipsesc. Săptămâna trecută am vorbit personal cu reprezentanţii Unifarm, le-am spus că avem nevoie urgent de medicamente, au spus că se rezolvă repede situaţia, dar până acum nu s-a soluţionat“, a explicat Mirela Grosu, managerul IRO.