Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Criza din sectorul IT&C se adâncește. Meta anunță un nou val de concedieri

Criza din sectorul IT&C se adâncește. Meta anunță un nou val de concedieri

de Redacția Jurnalul    |   

După boomul sectorului IT&C anterior pandemiei de COVID-19, acum giganții în tehnologia informației decid concedieri în lanț.

Meta Platforms, compania mamă a Facebook, a anunţat desființarea a încă 10.000 de locuri de muncă, după ce ultimele disponibilizări au avut loc doar cu patru luni în urmă, când circa 11.000 de  salariați au fost concediați, scrie Reuters. 
"Ne aşteptăm să ne reducem efectivele cu aproximativ 10.000 de persoane şi să închidem aproximativ 5.000 de posturi suplimentare pe care nu le-am ocupat încă", a anunțat directorul general și fondatorul companiei, Mark Zuckerberg. Acesta anunțase anterior că 2023 va fi "Anul Eficienţei" prin reducerea costurilor cu 5 miliarde de dolari. 

Și alte companii din sectorul IT&C, precum Amazon și Microsoft, este afectat de concedieri, plus marile bănci americane, precum Goldman Sachs şi Morgan Stanley.

În ultimul an au fost disponibilizați peste 280.000 de salariați din industria tehnologiei informației.

Cauza principală a dificultăților din acest domeniu se regăsește în criza economică globală care a determinat multe companii să reducă bugetele pentru publicitate pentru a face față inflației galopante și majorării dobânzilor. 

 

Subiecte în articol: meta concedieri IT tehnologia informatiei
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri