Jurnalul.ro Sport Fotbal intern CS Universitatea Craiova, calificată cu emoţii în sferturile Cupei României

CS Universitatea Craiova, calificată cu emoţii în sferturile Cupei României

CS Universitatea Craiova s-a calificat cu emoţii în sferturile de finală ale Cupei României la fotbal, marţi seara, la Ploieşti, în urma victoriei în faţa formaţiei de ligă secundă CS Afumaţi cu scorul de 3-2 (0-1, 1-1), după prelungiri.

Formaţia de eşalon inferior a deschis scorul prin Dorin Burlacu (10), pe un contraatac, formaţia din Bănie egalând abia în min. 66, prin brazilianul Gustavo, aflat în poziţie de ofsaid, la pasa lui Andrei Burlacu. În min. 52, Răzvan Onea l-a faultat în careu pe Andrei Burlacu, dar arbitrul nu a acordat penalty.

Meciul a ajuns în prelungiri, unde tot CS Afumaţi a marcat, prin Marian Vlada (92), la o bâlbăială a apărării oltene, după o lovitură liberă executată de Răzvan Avram. Alex Băluţă, care a ratat în două rânduri singur cu portarul, a ieşit la rampă în prelungiri şi a înscris de două ori în decurs de cinci minute, cu şuturi la colţul lung din marginea careului (101, 105), aducând calificarea echipei antrenate de Devis Mangia.

Universitatea a mai cerut un penalty, în min. 110, la un duel între Cristian Bărbuţ şi Constantin Robicek.

Meciurile din sferturile de finală sunt programate în prima parte a anului viitor, pe 27-28 februarie sau 1 martie.

CS Afumaţi (II) - CS Universitatea Craiova 2-3 (1-0, 1-1), după prelungiri, Stadion Ilie Oană - Ploieşti
Au marcat: Dorin Burlacu (10), Marian Vlada (92), respectiv Gustavo Di Mauro Vagenin (66), Alexandru Băluţă (101, 105).
Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureş); arbitri asistenţi: Bogdan Velicu (Bucureşti), Gero Szabo (Cluj-Napoca); arbitru de rezervă: Andrei Antonie (Bucureşti)
Observatori: Zoltan Szekely (Baia Mare) - CCA, Dorinel Dincă (Călăraşi) - FRF
www.agerpres.ro

Subiecte în articol: cs universitatea craiova
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri