Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în care se discută măsurile şi acţiunile care trebuie întreprinse pentru implementarea deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Varşovia a început, marţi, la Palatul Cotroceni.
Şedinţa CSAT este condusă de preşedintele Klaus Iohannis.
"În cadrul şedinţei se va analiza modul de reflectare a mandatului României în documentele finale ale Summitului NATO din 8-9 iulie de la Varşovia şi se vor stabili măsurile şi acţiunile care trebuie întreprinse pentru implementarea deciziilor adoptate", a precizat Administraţia Prezidenţială.
Pe 9 iulie, preşedintele Iohannis declara că Summitul NATO de la Varşovia a fost unul de succes pentru România, punctând că toate temele de interes pentru ţara noastră au fost cuprinse în documentele finale.
El a arătat că principalele elemente de interes pentru România, obţinute la Summitul de la Varşovia, privesc echilibrarea măsurilor luate în cadrul noii posturi de apărare şi descurajare pe Flancul Estic.
''În al doilea rând, o prezenţă aliată înaintată adaptată constând din Brigada multinaţională şi Iniţiativa de Instruire Intensificată, respectiv decizia privind elaborarea de opţiuni pentru consolidarea prezenţei maritime şi aeriene aliate în sudul Flancului Estic; în al treilea rând, un nou nivel în ce priveşte planificarea apărării pentru România în cadrul NATO, adică dezvoltarea planului de contingenţă obţinut în contextul Summitului anterior; şi, în fine, declararea capacităţii operaţionale iniţiale a sistemului antirachetă al NATO, elementul esenţial ale acestui progres fiind integrarea facilităţii de la Deveselu în sistemul NATO'', preciza atunci Iohannis.
Ultima şedinţă a CSAT a avut loc pe 27 mai.