Recent, HEDDI GOODRICH, autoarea bestseller-ului Pierduți în Cartierul Spaniol, și-a lansat romanul la București, o narațiune cu inspirație autobiografică. Frazele ei curg repezi, fluide, ca și magma vulcanului Vezuviu.
„Pentru ca ceva să ia naștere, e nevoie ca altceva să piară...”
Într-un spațiu primitor, la Diverta Lipscani, Heddi Goodrich s-a întâlnit cu cititorii romanului Pierduți în Cartierul Spaniol, publicat anul trecut la Editura RAO. Romanul a fost lansat la finalul anului trecut în Italia, Franța, Germania, Spania și Statele Unite, unde autoarea a fost descrisă ca una dintre cele mai puternice și proaspete voci. Heddi Goodrich s-a născut în Statele Unite, și-a petrecut tinerețea în Italia, și-a clădit o familie în Noua Zeelandă. A luat un pic din fiecare spațiu, însă nu aparține niciunuia cu adevărat. Heddi nu doar scrie minunat, te cucerește instantaneu și are un dar incredibil de a vorbi din prima despre lucruri profunde. În cele două zile cât a stat în România, ne-a vorbit cu sinceritate și naturalețe despre încredere, eșec, despre visuri și mai ales despre dragoste.
Am lăsat să curgă stilul lui HEDDI GOODRICH cu alertețe, umor, divagații, întreruperi și reveniri… Heddi este un amestec de luciditate și vis.
De ce Napoli?
Această carte s-a născut din dragoste față de orașul din sudul Italiei, un oraș seducător și enigmatic, și apoi din faptul că fără dragoste nu se poate face nimic pe lumea asta.
Ce ai vrut să realizezi, în primul rând, în roman – un portret al iubirii sau un portret al orașului?
Am vrut să fac un portret al locului, dar și al iubirii: începutul, primul sărut, prima dată când doi tineri fac dragoste, prima ceartă, apoi deteriorarea. Iubirea se prăbușește așa cum se prăbușesc clădirile în Cartierul Spaniol. Am acordat o mare atenție acestei idei: mă interesează felul cum se prăbușește ceva, cum se destramă o iubire, cum se năruie ceva fizic, emoțional, psihologic... M-a preocupat întotdeauna acest lucru, însă într-un mod optimist. Pentru ca ceva să ia naștere, e nevoie ca altceva să piară... Cred că nu putem dobândi o nouă perspectivă dacă nu renunțăm la ceva.
Cât din poveste este adevărat?
Am luat câteva elemente și oameni reali din viața mea, am adăugat alte întâmplări și personaje de ficțiune care au dus la Pierduți în Cartierul spaniol. Numele, personajele sunt ficțiune. Ce este real? Locurile sunt reale, tânăra Heddi, cu gândurile ei este reală, visurile care apar acolo sunt reale. Am vrut să folosesc numele meu pentru ca am vrut să mă pun în pielea tinerei de atunci.
Ce îi desparte pe cei doi tineri?
Personajele cărții sunt pe muchie: doi tineri pe cale să-și încheie studiile, înainte să devină adulți. Sunt doi tineri care se îndrăgostesc și care vin din culturi diferite. Tânăra vine din Lumea Nouă, are idei moderne, tânărul, Pietro, este geolog și vine dintr-un sat în care toți sunt profund legați de pământul pe care calcă. Sunt ca două elemente diferite: apă și pământ. Alte personaje reprezintă elemente ca aerul, focul – mama lui Pietro... iar drama vine tocmai din ciocnirea tuturor acestor elemente.
Ce este labirintul pe care îl descrii? Este un labirint al sufletului?
Da, dincolo de cel al străzilor, al pietrelor, al clădirilor orașului, Napoli este un labirint al sufletului. Regăsim un labirint în carte, dar nu este doar un labirint de străzi, de clădiri, de pietre, este și unul al sufletului, unul în care ne căutăm continuu. Cred că cel mai important în viața fiecăruia dintre noi este chiar acest lucru: căutarea. Felul cum ne pierdem uneori, cum încercăm să găsim drumul, sinele.
Ai predat la Universitate, până de curând. Când ai renunțat ?
În timp ce scriam la roman, mi-am dat seama că sunt depășită de tot ce mi se întâmplă și că nu reușesc să fac mai mult de două lucruri în același timp. Nu puteam să fiu și mamă, să scriu și să predau. Scriind, mi-am dat seama că asta mi-am dorit întotdeauna să fac, așa că am ales. N-a fost simplu, am vrut să renunț de multe ori, mai ales că o vreme soțul meu a fost singurul care câștiga. A fost o perioadă plină de presiuni, teamă. Mă gândeam: nu pot să fac asta, cine sunt eu, e o nebunie să-mi închipui că voi reuși vreodată. Însă soțul meu a avut o încredere greu de explicat și atunci, și acum. Spunea: „Nu-ți face probleme, continuă să scrii, nu te gândi deocamdată la altceva.”
Cum e să trăiești pe trei continente?
M-am născut în Washington, acolo mi-am petrecut copilăria, însă n-am simțit niciodată că aparțin acelui loc. Am mers la studii la Napoli și m-am îndrăgostit de Italia, unde am și rămas zece ani. Însă nici acestui loc nu îi aparțineam cu adevărat. Iubesc Napoli, nu aș putea trăi însă acolo, dar nici nu mă pot despărți de el. De altfel, romanul acesta a fost, poate, încercarea mea de a mă despărți de el. Acum, trăiesc la Auckand, familia mea e acolo, însă nici acest spațiu nu e cu adevărat al meu. Cred că sunt un pic de peste tot.
Cum e să scrii într-o limbă alta decât cea maternă?
Am început să scriu romanul acesta acum zece ani, am tot lucrat la el, am tot revenit. Am început în engleză, sigur. În timp, încercând să-i învăț italiana pe băieții mei, am început să gândesc din nou în această limbă. Într-un fel, copiii mei sunt cei care mi-au redat italiana. Și la un moment dat am început pur și simplu, să scriu în italiană și am decis că aceasta este limba romanelor mele.
Cum e privită cartea ta în Noua Zeelandă?
În Noua Zeelandă, oamenii nu sunt prea impresionați de marile tale realizări, nu fac tevatură în general. Avem o cultură a umilinței foarte bine înrădăcinată.
Ce vei face după ce părăsești România?
Merg la Milano câteva zile, pentru documentarea la următorul roman, a cărui acțiune este plasată la Castelmare, lângă Napoli. Nu voi merge în biblioteci, vreau doar să stau de vorbă cu câțiva prieteni, cu oameni necunoscuți, să mă plimb pe străzi… Nu voi nota nimic, vreau doar să trăiesc, să simt, să miros, să văd…
Ne-am despărțit de Heddi sâmbătă seara, nu înainte de a merge într-o librărie ca să vadă cum arată, ce caută oamenii, ce cărți sunt la raftul de autori în limbi străine. Iat-o pe Heddi în genunchi, citind dintr-o carte. O solidă cultură a umilinței, după cum spunea…
Mai jos, mesajul adresat cititorilor din România.
Dragi prieteni,
Pierduti in Cartierul Spaniol este mai mult decât o poveste de dragoste. Este un poem dedicat orașului pe care nu l-am uitat niciodată. Nu m-am așteptat ca, scriind cartea, să fac o călătorie incredibilă în căutarea identității, a rostului meu și să primesc acest dar minunat pe care nu cred că îl meritam. Sper ca cititorii din România să trăiască, citind cartea, acea experiență unică a iubirii fără limite și să simtă pasiunea și uimirea mea față de un spațiu și o limbă care, deși nu sunt ale mele, par să fie adevărata mea casă. HEDDI GOODRICH
Lansat în toamna anului trecut în Italia, romanul a acaparat cu rapiditate atenția celor mai importante publicații. Criticii au început să publice recenzii favorabile, iar blogurile de literatură și rețelele de socializare vorbeau despre descoperirea unei voici puternice, al cărei stil promite mult. „O declarație de dragoste pentru Napoli, deloc previzibilă, puternică și autentică...”, „Uitați de Elena Ferrante! În acest roman, Napoli este încântător, hipnotic, descris cu iubire și nostalgie.” – titrau cele mai importante publicații din Italia, la lansarea cărții. Pierduți în Cartierul Spaniol, romanul de debut al americancei Heddi Goodrich a fost publicat de Editura RAO în septembrie și a fost primit cu entuziasm și la noi. Romanul spune povestea a doi tineri îndrăgostiți și a orașului Napoli, un loc plin de istorie și de viață. Heddi studiază la Facultatea de Litere a Universității Orientale. Este americancă. Pietro studiază geografia. Este italian. Ea este saracă și nomadă. El este bogat și tradiționalist. Este dragoste la prima vedere. O dragoste complicată și profundă, care îi pune la încercare în toate modurile pe tinerii boemi. În adâncul galeriilor de sub oraș, dar și pe culmile Vezuviului. Cartierul Spaniol este deopotrivă un labirint atragator și un păpușar care conduce o scenă de iubire. Heddi Goodrich are curajul să povestească o parte din propria dragoste studențească, pe care mulți dintre cititori au trăit-o.
HEDDI GOODRICH este scriitoare, profesoară de engleză, redactor și traducătoare. S-a născut în 1971, la Washington. La 16 ani, ajunge la Napoli într-un schimb cultural și rămâne în acest oraș, cu excepția scurtelor vacanțe, timp de 10 ani. Și-a luat licența în litere la Universitatea Orientale. Are un blog despre curiozități lingvistice din limba italiană și engleză, regăsite în traduceri sau în literatură (The Good, the Bad and the Olive Tree). Trăiește la Auckland, Noua Zeelandă, împreună cu soțul și cei doi fii. Aici, scrie primul său roman, Pierduți în Cartierul Spaniol.