Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cu salariaţii în stradă, Rafo Oneşti se pregăteşte să-şi schimbe din nou acţionarul

Cu salariaţii în stradă, Rafo Oneşti se pregăteşte să-şi schimbe din nou acţionarul

de Adrian Stoica    |   

Ignoraţi de noii patroni şi cu salariile neplătite de aproape opt luni, salariaţii de la Rafo Oneşti au refuzat astăzi să mai intre în incinta rafinăriei. La protestul muncitorilor, directorii unităţii nu au reuşit să vină cu niciun răspuns concret. „Dacă nu vă convine demisionaţi !”, a fost singurul mesaj al noului acţionar, compania belgiană Result-4-You BVBA. Muncitorii susţin că se pregăteşte intrarea în rol a unui nou acţionar. Al cincilea.

Situaţia celor aproape 400 de salariaţi pe care îi mai are rafinăria oneşteană devine pe zi ce trece tot mai grea. Neplătiţi de luni de zile şi cu speranţe tot mai mici că problema lor se va rezolva, salariaţii nu au nicio soluţie de ieşire din această situaţie. “Noii acţionari ar vrea ca noi să ne dăm demisia. În acest fel ei nu ar mai avea nicio obligaţie financiară faţă de noi”, spune liderul sindical. Salariații care trebuie să asigure siguranța și funcționarea unor obiective din rafinărie nu vor mai intra în uzină cel puțin două schimburi, pentru a fi la limita prevederilor regulamentului intern în baza căruia pentru trei absențe nemotivate de la locul de muncă li se poate desface contractul individual de muncă. Deşi la preluarea controlului asupra rafinăriei în urmă cu două luni, compania Result-4-You BVBA a promis că va relansa activitatea şi va plăti toate datoriile, acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult, susţine Ion Marian, liderul sindicatului Rafinorul, reprezentanţii noului acţionar nici măcar nu au trecut pe la rafinărie.

ITM vine cu amenzi

Situaţia salariaţilor a fost adusă şi la cunoştiinţa  Inspectoratului Județean al Muncii, iar acesta a anunţat administraţia rafinăriei că va avea termen până săptămâna viitoare să rezolve problema salariilor, altfel vor fi amendaţi.” Acesta este singurul lucru pe care îl pot face cei de la Inspecţia Muncii, ei nu pot rezolva probema angajaţiilor”, ne-a declarat Ion Marian.

Se cere intervenţia Guvernului

Mai multe aşteptări au salariaţii de la premierul Dacian Cioloş căruia i-au adresat recent.  Ei îi atrag atenţia premierului că din 2001 şi până în iulie 2016 s-a schimbat de patru ori acţionariatul, iar acum se pregăteşte intrarea în rol a unuia nou după ce Petrochemical Holding, vechiul acţionar, a cerut rezilierea vânzării către Result-4-You, actualul acţionar. „Toate aceste vânzări succesive s-au realizat fără ca cineva din partea statului român să-i întrebe cine sunt, ce preţ au plătit pentru tranzacţie, ce program au pentru Rafo şi salariaţi”, se mai precizează în textul scrisorii.

În cazul în care situaţia lor salarială nu se va rezolva în perioada următoare, liderul sindicatului Rafinorul, Ion Marian, este decis să se adreseze, printr-o scrisoare, şi Parlamentului European

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri