„De Cuca Măcăi am auzit cu toții. Cel puțin în expresii. Cu referire la locuri îndepărtate, uitate de lume. Comuna ce poartă acest nume e formată din satele Cuca și Măcăi (dar și din altele, mai puțin știute). Ce va fi însemnând însă numele de «cuca», de unde provine, astăzi, aproape s-a uitat”, aprecia antropologul Gheorghiță Ciocioi în deschiderea unei noi aventuri înregistrate la „Dicționar cultural”. Facem loc, în continuare, lecției acestui erudit: „Despre «cule» știm însă destule. Există, mai ales în Oltenia, nu puține cule. Cula e un termen slav, tradus la noi prin turn. Așadar, case-turn. Arătoase. Semifortificate. Preferate de boierii olteni și aromânii stabiliți la nord de Dunăre. Aceasta în două cuvinte”.
Timoc, Bulgaria, Macedonia
„Și tot pe scurt: sud-dunărenii avuți, ajunsi la noi, își construiau un alt tip de casă trainică: cuca. Un termen folosit pe larg în sudul Timocului, vestul Bulgariei și actuala Macedonie pentru casă. Casa, da, e kuka (куќа) în macedoneană. După ani buni de trudă și afaceri în «ubava Vlașka» («frumoasa Valahie»), negustorii, nu de puține ori, își căutau tihna într-o arătoasă cuca. În loc de fortificație, erau preferate înălțimile. Stilul nu a prins la fel de mult ca în cazul culelor (caselor turn), numele s-a păstrat însă: casă izolată, bine clădită”.
Făcut cu inima
Să remarcăm și cu câte osârdie erau ridicate astfel de cămine! Ce înseamnă „osârdie”? Ia, să aflăm: „«Osârdie» este un termen vechi slav, folosit în mai multe limbi slave moderne, cu înțelesul de zel, râvnă, lucru dedicat. Rădăcina este cuvântul «serdțe»/«sărțe» - inimă. «Usărden» = harnic, nevoitor, punând toată inima (întru lucru/ nevoință). Osârdie = lucru (săvârșit) din/ cu toată inima”, a punctat Gheorghiță Ciocioi. Dar „vreme?” Să fie tot un cuvânt slav? „Nu. «Vreme», o spun etimologistii slavi, are, la fel ca termenul «timp», tot o origine latină. Bре́мя (vremea), în rusă (cu sufixul «men», ajuns «mea»/vertmen), provine din medio-bulgară. (Cuvântul «vertmen» a suferit modificări ca urmare a legii silabei deschise și a tendinței de simplificare a grupurilor de consoane). În bulgara de astăzi e време (vreme). Vechiul slav Bрѣмѧ, Pokrovski (dar nu numai) îl consideră ca fiind o preluare latină, de la verbul a se învârti/ răsuci: annus vertens, mensis vertens. Întoarcere în același loc, crug al anului etc. Înțelesul inițial era unul spațial: «ceea ce se învârte», sau «ceea ce revine la poziția sa anterioară»”
Lambru, luminosul praznic al Învierii
„Lambru/ Lambrino este un nume de origine greacă (Λαμπρή), folosit alternativ pentru Paști (Πάσχα) în aproape întreaga Grecie - evidenția Gheorghiță Ciocioi. Desemnează duminica Paștilor, luminosul praznic al Învierii. Este dat persoanelor născute de Paști. Folosit, rar, în trecut, și de români”.
Istoria unui nume legendar mistic: Maglavit
„Pentru cei mai mulți numele de Maglavit este strâns legat de celebrul Petrache Lupu (1907-1994) și fenomenul creat în jurul acestuia. Situat în lunca Dunării (inițial foarte aproape de malul fluviului, strămutat în câteva rânduri), în apropiere de Calafat, Maglavitul nu este singurul cu acest nume, un sat din Turcia Europeană, din imediata apropiere a graniței bulgare, purtând același nume până în 1912, când locuitorii bulgari de aici vor părăsi localitatea în urma Războaielor Balcanice. Acesta se numește astăzi Gökyaka - istoria vechii așezări Maglavit și numele de odinioară nefiind uitate însă până astăzi”, evidenția antropologul Gheorghiță Ciocioi.
Când se ridică ceața...
În completare: „Numele de Maglavit, la noi, este unul slav de cancelarie, provenind din «măgla»- ceață, cu referire la satul abia vizibil («măglav» - «în ceață», «văzut ca prin ceață», «pierdut în cețuri») din lunca joasă a Dunării. Așadar, mai pe românește, Maglav-itul - Cețești, Cețoasa”.
De unde ne vin „nedeile”
Alte (două) cuvinte cu înțelesuri uitate: „nedeie” și „praznic”. Să le luăm pe rând: „«Nedeie» este cunoscut mai ales la plural («nedei»), cu referire la zilele nelucrătoare de după Paști, socotite sărbători, în care se organizează petreceri crestinești, în prezența preotului cel mai adesea, în afara unei localități. Nedĕlja (sl.) = a nu lucra, a nu face ceva, duminică, zi nelucrătoare”, a explicat etnologul Gheorghiță Ciocioi.
Între „praznic” și „prânz”
„Praznic”? „Are același înțeles: sărbătoare, zi în care nu se lucrează. «Prazen» (sl.) = gol. Praznic închinat unui sfânt = zi nelucrătoare în cinstea unui cuvios, mucenic etc. Fără vreo legătură cu «prânz» («prandium», lat. ), masa principală a zilei, fie aceasta și în zi de sărbătoare”.
„Veșted”, un cuvânt milenar
„Considerat de unii lingviști a fi un termen latin («vescidus» - de la «vescus» - înfometat, neîndejuns hrănit), ori albanez (de la toamnă - «vjeshta»), «veșted» este un cuvânt păstrat de mai multe milenii la noi, reținut de sanscrită cu același sens pe care îl cunoaștem în Carpați: trecut, topit, lipsit de vlagă, decăzut, distrus, în descompunere (referitor la materie), corupt, care piere, se pierde, se împrăștie [dhvasti], [dhvasta]”, a mai comentat Gheorghiță Ciocioi.
Cine au fost/ sunt khazarii?
Și o poveste „de front”: „Khazarii… Mereu o legendă, preluată din interbelicul românesc și colportată până în primul deceniu de după 1990... Astăzi, taman bună, din nou, pentru propaganda de război. Rusă, dar nu numai. N-au fost un popor, ci un stat condus de asiatici. Un conglomerat de popoare turcice - chiar protobulgari, caucazieni și pecenegi în bună parte. Clasa conducătoare asiatică, pentru puțină vreme, a aderat la mozaism”.
Turci răsăriteni
„Khazarii - a urmat Gheorghiță Ciocioi - sunt pur și simplu o poveste «de front». Nu de ieri de azi”. Adică? „Sunt niște turcici al căror stat s-a risipit precum cel al cumanilor, bulgarilor de pe Volga, pecenegilor. Nici picior de adept al mozaismului rămas pe loc, ori ajuns stăpân peste vestite state civilizate, după destrămarea statului acestor «turci răsăriteni», după cum îi numea Sfântul Teofan Mărturisitorul (758-817)”.
Sfredel în Balcani
Burghilă/ Burghele - ce conotații poartă aceste nume? Gheorghiță Ciocioi are cuvântul: „Fără vreo legătură cu germanul burg - oraș, burg. Cuvânt turcesc («burgu» - sfredel, burghiu), ajuns nume (Burghelov, Burghilov etc.) în Balcani (bulgară, sârbă, macedoneană), de unde va trece și în română. Cea mai veche consemnare în turcă: Evliya Çelebi, Seyahatname, 1665”.
Cum am intrat în „belea”
Câteva lămuriri ți în legătură cu un cuvânt des folosit de români: „belea”. „Este un termen intrat în românește din turcă: belā. La origine, este un cuvânt arab (balā = rău, suferință, încercare), fiind, de fapt, infinitivul unui verb (împovărat de necaz, încercat).
Cea dintâi menționare a termenului: balā - în Kutadgu Bilig, 1069, cu sensul de dezastru”, a conchis antropologul Gheorghiță Ciocioi.
„Cula e un termen slav, tradus la noi prin turn. Așadar, culele sunt case-turn, arătoase, semifortificate, preferate de boierii olteni și aromânii stabiliți la nord de Dunăre”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
După ani buni de trudă și afaceri în «ubava Vlașka» («frumoasa Valahie»), negustorii, nu de puține ori, își căutau tihna într-o arătoasă cuca”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„«Osârdie» este un termen vechi slav, folosit în mai multe limbi slave moderne, cu înțelesul de zel, râvnă, lucru dedicat. Rădăcina este cuvântul «serdțe»/«sărțe» - inimă”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„«Belea» este un termen intrat în românește din turcă: belā. La origine, este un cuvânt arab (balā = rău, suferință, încercare), fiind, de fapt, infinitivul unui verb (împovărat de necaz, încercat)”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Considerat de unii lingviști a fi un termen latin («vescidus» - de la «vescus» - înfometat, neîndejuns hrănit), ori albanez (de la toamnă - «vjeshta»), «veșted» este un cuvânt păstrat de mai multe milenii la noi”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
