Jurnalul.ro Ştiri Observator Cum a fost prins liderul lumii interlope din Timișoara

Cum a fost prins liderul lumii interlope din Timișoara

Un cunoscut interlop din Timişoara, Lucian Boncu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, el fiind suspectat de procurorii DIICOT că este cel care proteja o reţea de dealeri de droguri destructurată în urma mai multor percheziţii care au avut loc miercuri.

Surse judiciare au declarat, pentru AGERRES, că Lucian Boncu este persoana care proteja o grupare infracţională ai cărei membri făceau trafic cu droguri, în special cocaină, el fiind reţinut alături de alţi suspecţi. Conform surselor, anchetatorii au adunat dovezi împotriva acestora timp de mai multe luni, inclusiv prin monitorizarea locuinţei cu ajutorul unei camere de supraveghere.

DIICOT precizează, într-un comunicat de presă remis vineri, că procurorii Serviciului Teritorial Timişoara au dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore a 14 inculpaţi, iar ulterior nouă au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, pentru "constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc, punerea la dispoziţie, cu orice titlu, a unei locuinţe pentru consumul ilicit de droguri".

Conform comunicatului DIICOT, în intervalul 2017-2019, la nivelul municipiului Timişoara s-a constituit şi a acţionat un grup infracţional organizat, având ca scop derularea de activităţi pe linia traficului cu droguri de mare risc, respectiv cocaină.

"Nucleul acestui grup a fost reprezentat de către mai mulţi exponenţi ai lumii interlope din oraş, care de-a lungul timpului au fost implicaţi şi în alte activităţi infracţionale comune (şantaje, reglări de conturi, extorcări). Protecţia activităţilor infracţionale a fost realizată de către inculpatul B.L.A., un lider marcant al lumii interlope din municipiului Timişoara, care a asigurat protecţia principalilor dealeri, iar în cazul în care între unii dintre aceştia apăreau conflicte, inculpatul intermedia normalizarea relaţiilor, în vederea derulării fără incidente a activităţii infracţionale", arată comunicatul procurorilor.

Pentru sprijinul acordat, interlopul ar fi fost recompensat periodic fie cu diferite sume de bani rezultate din traficul de droguri, fie prin oferirea de droguri pentru consum.

"S-a reţinut faptul că gruparea a controlat majoritar piaţa de cocaină din oraş, marea parte a dealerilor locali şi a consumatorilor constanţi de cocaină aprovizionându-se de la membrii grupării. De asemenea, pătrunderea pe piaţa din municipiul Timişoara a oricărui alt dealer din afară se putea realiza doar cu acordul şi în condiţiile stabilite de către aceştia", mai arată DIICOT.

Procurorii spun că tipic acestor furnizori era faptul că "distribuiau cocaina doar către un cerc foarte restrâns de dealeri locali şi consumatori fideli, de a căror încredere s-au asigurat de-a lungul timpului". De asemenea, furnizarea drogurilor "se realiza de cele mai multe ori în incinta unor imobile folosite de către aceştia, aspect care a făcut foarte dificilă monitorizarea sau prinderea în flagrant a furnizorilor".

Conform DIICOT, paravanul utilizat de către inculpatul B.L.A. pentru acoperirea activităţilor sale infracţionale l-a constituit o societate comercială, ce are ca obiect activităţi de protecţie şi gardă, firma fiind înfiinţată iniţial de către inculpat şi preluată formal de către un apropiat al acestuia.

"Prin intermediul luptătorilor angajaţi în cadrul firmei de pază şi a apropiaţilor săi, inculpatul B.L.A. a avut posibilitatea de a exercita presiuni asupra foarte multor agenţi economici (în special cluburi, restaurante, săli de jocuri de noroc), a căror activitate putea fi periclitată în situaţia în care victimele nu ar fi fost de acord să cotizeze diferite sume, sub aparenţa unor contracte de prestări servicii de pază şi protecţie. De asemenea, prin intermediul acestora, s-au exercitat diferite constrângeri şi asupra unora dintre clienţii diferitor agenţi economici, care 'deranjează' sau pentru alte reglări de conturi", susţin procurorii.

Interlopul respectiv s-ar fi folosit şi de serviciile unor grupuri locale, cunoscute cu preocupări violente, cum este cazul unui grup coordonat de către un luptător de performanţă, cu participări la diferite competiţii de MMA, aspect care i-a atras o reputaţie specifică în lumea interlopă.

Acesta, împreună cu un cerc de apropiaţi, ar fi fost implicat în ultimii ani în multiple incidente violente, în special agresiuni îndreptate împotriva unor persoane, în scopul reglării de conturi sau pentru a le determina să-şi retragă diferite plângeri penale sau acţiuni în justiţie. În majoritatea cazurilor, victimele fie nu au mai depus plângeri, fie şi le-au retras.

"În contextul acestor activităţi infracţionale, inculpatul B.L.A. le-a asigurat protecţia colaboratorilor săi, prin exercitarea influenţei pe care o avea atât în mediul interlop, cât şi în rândul organelor de poliţie, astfel încât să stopeze la timp orice demersuri judiciare care i-ar putea viza. Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că inculpatul B.L.A. şi-a apropiat în timp diferite cadre de poliţie din IPJ Timiş, rolul acestora fiind acela de a-i sprijini activitatea infracţională, prin oferirea de informaţii legate de eventualele anchete care îl vizează sau de date nepublice, cum sunt cele din bazele de date informatizate ale poliţiei", mai arată comunicatul DIICOT.

Procurorii arată că "influenţa nocivă care a fost exercitată de către relaţiile din mediul interlop asupra desfăşurării normale a activităţilor din mediul economic şi asupra siguranţei sociale" a reieşit şi dintr-un eveniment desfăşurat în luna septembrie, la care au participat liderii interlopi din mai multe judeţe din România.

"Astfel, un important investitor a intenţionat să deschidă în principalele oraşe din ţară mai multe cazinouri, valoarea investiţiei fiind foarte mare şi având potenţialul de a-l propulsa ca principal actor pe acest segment de piaţă. Pentru a-şi asigura protecţia viitoarelor afaceri, investitorul a apelat la lumea interlopă din România, ştiind faptul că o afacere de acest profil nu s-ar putea derula în condiţii normale, fără 'girul' mediilor interlope din principalele oraşe. În acest scop, a avut loc o întâlnire la care au participat principalii lideri interlopi din oraşele importante ale ţării, respectiv din municipiile Iaşi, Sibiu, Arad, mediul interlop din Timişoara fiind reprezentat de către inculpatul B.L.A.", se arată în comunicat.

În urma probelor adunate, procurorii DIICOT au cerut, miercuri, Tribunalului Timiş, să admită arestarea preventivă, iar instanţa a dispus ca nouă dintre inculpaţi să fie arestaţi pentru 30 de zile. De asemenea, faţă de alţi 11 inculpaţi, procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara au dispus măsura preventivă a controlului judiciar. 

Subiecte în articol: Lucian Boncu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri