Jurnalul.ro Timp liber Casa Cum alegem canapeaua sau colțarul pentru living

Cum alegem canapeaua sau colțarul pentru living

Achiziția unei noi canapele este probabil una dintre cele mai importante investiții pe care le facem în ceea ce privește amenajarea unei camere. Livingul sau sufrageria este locul destinat relaxării, activităților sociale cu familia și prietenii, astfel că noua canapea trebuie să corespundă nevoilor și cerințelor fiecăruia.

Ce trebuie să facem înainte de a alege canapeaua sau colțarul pentru living? Cel mai bine este să începem cu o listă de criterii pe care să le avem în vedere atunci când evaluăm opțiunile de canapele. 

De la luarea de măsurători și alegerea celui mai bun cadru, până la stabilirea materialului, în secțiunile următoare vom prezenta câteva aspecte care merită luate în considerare înainte de a cumpăra o canapea sau un colțar pentru living

 

De ce sunt importante măsurătorile corecte 

Se pot face o mulțime de erori în acest pas al procesului, precum a alege o canapea care să nu corespundă dimensiunilor sau să ocupe prea mult spațiu, ceea ce nu este de dorit. Astfel, este important ca măsurile să fie bine efectuate de la început. Lungimea, înălțimea și lățimea canapelei vor depinde și de mărimea spațiului în care se va plasa canapeaua.

De asemenea, este de mare ajutor să se măsoare și dimensiunea ușilor și holurilor pentru a avea loc suficient pentru a duce canapeaua în camera de destinație.

 

Alegerea unei canapele care corespunde stilului de viață

Un alt aspect care va ajuta în alegerea canapelei pentru living este stilul de viață care va indica tipul de canapea care se potrivește cel mai bine. De exemplu, dacă este vorba despre o familie numeroasă se poate opta pentru un colțar extensibil cu două locuri sau cu mai multe locuri. În plus, dacă există animale de companie, o canapea din material care nu se deteriorează ușor este cea mai bună variantă. Dacă se urmărește un confort sporit, o canapea cu recliner poate garanta acest lucru. 

 

În ce scop se va folosi canapeaua

O canapea sau un colțar poate avea mai multe întrebuințări. Se poate folosi ca loc de odihnă după o zi de muncă, citit sau uitat la televizor, primit musafiri, dormit etc. Dacă se va folosi zilnic, se recomandă o canapea rezistentă, cu un cadru din lemn masiv care să susțină bancheta și spătarul. Dacă se va folosi pentru dormit, se poate opta pentru canapele extensibile de calitate, eventual cu spațiu de depozitare care să asigure confortul necesar. 

 

Ce tip de canapea corespunde spațiului 

Odată stabilit scopul pe care îl va îndeplini canapeaua, se poate alege forma acesteia. Un colțar în formă de L este excelent pentru un living de tip open space sau care nu este neapărat spațios, dar care va oferi spațiu pentru mai multe persoane.

Pentru un living mare și încăpător se poate alege un colțar în formă de U care va pune la dispoziție mai multe locuri, dar va dicta și designul încăperii. 

 

Care este materialul cel mai potrivit  

Alegerea materialului pentru tapițerie, indiferent că este o culoare neutră sau de accent, va avea o influență semnificativă asupra spațiului, astfel că este ideal să respecte estetica designului din încăpere. 

În cazul unei familii numeroase, în care există și animale de companie, materialul trebuie să fie unul care se curăță ușor și nu se zgârie. În această situație, pielea ecologică sau naturală și catifeaua sunt cele mai rezistente și durabile materiale. 

Pentru o varietate de culori și printuri, o canapea sau un colțar din material textil este cel mai potrivit și se poate încadra în bugetul oricui față de o canapea de catifea sau din piele. 

 

Care este culoarea ideală pentru canapea

Culoarea ideală pentru canapea este cea care se potrivește cu restul decorului, de aceea trebuie aleasă corect pentru a păstra armonia cromatică. Cele mai comune culori cu care nu se poate da greș sunt culorile neutre, precum bej, gri și maro. Acestea merg foarte bine cu multe alte culori, drept urmare și popularitatea acestora. 

Pentru un living cu aspect mai îndrăzneț, se pot alege și culori mai intense precum roșu, negru, verde închis care ies în evidență odată ce sunt combinate cu culori neutre mai deschise. În cazul alegerii acestor culori, se va avea în vedere crearea unei ambianțe plăcute, care nu dă senzația de atmosferă sufocantă. 

 

Folosirea unei scheme monocromatice, adică diferite nuanțe și tonuri ale aceleiași culori, este o modalitate excelentă de a face un living să pară vizual mai mare decât este în realitate. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri