Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cum alegi creditul de care ai, cu adevărat, nevoie

Cum alegi creditul de care ai, cu adevărat, nevoie

Există mai multe tipuri modalități de creditare. Acestea sunt adaptate nevoilor diverse și se derulează în condiții diferite. În bună măsură, aceste detalii sunt cunoscute. Ceea ce se știe mai puțin, iar aceasta poate să fie una dintre cauzele pentru care se poate întâmpla ca returnarea banilor împrumutați să fie dificilă, este cum alegi creditul potrivit pentru planurile pe care le ai. Ca să faci mereu o alegere corectă, sunt câteva întrebări la care este bine să răspunzi cu maximă sinceritate. Nu există răspunsuri corecte sau greșite.

Câți bani îți sunt necesari?

În funcție de răspuns, te vei orienta către un credit pe termen lung sau unul pe termen scurt. Primul tip de credit este necesar pentru achiziția unei case, a unei mașini, pentru o renovare de amploare sau pentru a porni o afacere, astfel că vei împrumuta sume mari de bani.

 

Dacă ai nevoie de bani pentru a rezolva ceva rapid, cum ar fi o reparație urgentă la mașină sau la casă, o ofertă extrem de profitabilă pentru o vacanță de tipul last minute ori pentru o situație urgentă care va aduce beneficii, cum ar fi achiziția unui dispozitiv electronic necesar sau a unui alt aparat util muncii tale, cea mai eficientă soluție este un credit IFN.

Câți bani va trebui să dau înapoi?

Este foarte posibil ca suma finală pe care o rambursezi să ți se pară mare. Diferența dintre suma împrumutată și cea pe care o înapoiezi instituției financiare este costul efectiv al împrumutului pe care l-ai făcut și cheltuielile legate de administrarea creditului.

 

Sumele pe care le restitui depind fundamental de cât de lungă este perioada de timp pe parcursul căreia achiți creditul. Dacă returnezi banii repede, vei obține dobânzi avantajoase și, în total, costul va fi unul mic. Există și situații în care vei înapoia exact suma împrumutată, dacă te vei încadra într-un interval de timp stabilit prin convenția semnată cu instituția financiară care te-a creditat.

Ce dobândă este mai avatajoasă?

Pentru împrumuturile pe termen scurt, dobânda fixă este cea mai bună alegere. Pentru creditele pe termen lung și foarte lung, este mai inspirat să optezi pentru o dobândă variabilă. Sunt mereu 50% șanse să scadă și 50% risc să crească. Pentru un credit de lungă durată, poți trece prin ambele variante.

 

Ceea ce este însă important de știut este că dobânda depinde de suma pe care o împrumuți, dar în mai mare măsură de durata creditării.

Ce moment e potrivit pentru un credit?  

Probabil că cei mai mulți vor spune „pentru că am nevoie”. Răspunsul cu adevărat corect este însă ceva mai complicat. Este util să faci o evaluare care să-ți clarifice că acela este momentul perfect pentru a face respectiva cheltuială sau investiție. Ia în calcul și tendințele de pe piață.

 

Evaluează prețul locuințelor, dacă scopul este acela de a cumpăra o casă, dar și probabilitatea unor reduceri substanțiale pentru acel articol ori excursie pe care le dorești. Și atunci când este vorba de reparații, cântărește raportul dintre costuri și beneficii. A merge cu mijloace de transport în comun, o perioadă, nu este dramatic, iar reparația din casă se poate face cu ajutorul prietenilor și costurile vor scădea substanțial, iar nevoia unui credit dispare.

Cheltui toți banii împrumutați?

Uneori așa se va întâmpla, mai ales atunci când creditul este pentru o investiție majoră. Dacă este vorba despre un împrumut cu valoare mai mică pe care ți-ai planificat să-l returnezi rapid, cel mai corect ar fi să nu cheltui toată suma. Ar putea să fie o soluție înțeleaptă să achiți prima rată chiar din banii împrumutați.

 

Acestea sunt întrebările principale. Lor li se adaugă o strategie personală care să-ți garanteze stabilitate financiară pe termen lung, pentru a putea onora datoriile și a te bucura de realizările muncii tale.

 

Sursa foto: Shutterstock.com

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri