Jurnalul.ro Timp liber Fashion Cum alegi un port card potrivit nevoilor tale

Cum alegi un port card potrivit nevoilor tale

Stilul minimalist iese din ce în ce mai mult în evidență și înțelegem perfect acest lucru. În ultima perioadă este mai la îndemână să purtăm la noi lucruri mai puține pentru a fi și mai lipsiți de griji.

 

Acum că plățile cu cardul, telefonul sau chiar și ceasul smart sunt tot mai la modă, banii numerar îi ținem numai în număr mic, în caz de nevoie.

Așadar și modul în care purtăm metodele de plată s-a schimbat și tot mai multă lume alege să aibă la îndemână numai un port card, atât datorită dimensiunii sale reduse, cât și a faptului că poate fi transportat în orice poșetă, geantă sau borsetă.

Să alegi un port card poate să pară o sarcină ușoară, însă, odată ce începi acest proces, îți vei da seama că nu este chiar așa.

Noi suntem alături de tine și îți spunem de ce anume ar trebui să ții cont atunci când începi căutarea port cardului perfect pentru tine. Desigur că nu toate caracteristicile sunt la fel de importante pentru toată lumea, însă ce trebuie să faci e să le alegi pe acelea care contează pentru tine. După aceea, poți să începi să le cauți în produsele pe care le găsești online sau offline.

Cum alegi un port card

Criteriile sunt multe și subiective, însă sunt unele care se potrivesc în general oricui este interesat să achiziționeze un asemenea accesoriu.

1. Numărul de carduri pe care le folosești în mod obișnuit este decisiv atunci când vine vorba despre alegerea unui port card. Știm că nu doar cardurile de credit sau cele de debit trebuie să își găsească loc în el, ci și cele de fidelitate sau cărțile de vizită, care sunt atât de importante dacă dorești să te faci cunoscut la nivel profesional. Numără-le pe cele pe care le folosești cel mai des și apoi alege port cardul care are loc pentru toate acestea.

2. Materialul din care este confecționat port cardul este important, atât pentru durabilitate, cât și pentru aspect. Iată-le pe cele mai comune și cum influențează acestea aspectul port cardului:

  • Pielea naturală este cel mai des întâlnit material când vine vorba despre acestea și este o alegere clasică și sofisticată de care poți să te bucuri mult timp datorită durabilității acesteia. Este mereu o alegere elegantă cu care nu ai cum să dai greș.
  • plasticul este iarăși un material destul de des întâlnit, mai ales la cei care nu doresc să poarte piele din diverse considerente. Este un material excelent pentru cei care își doresc un accesoriu simplu și funcțional. În plus, plasticul dur protejează excelent tot ceea ce se află în interiorul port cardului.
  • materialele eco-friendly sunt cea mai bună alternativă pentru cei care sunt prietenoși cu mediul. Acestea pot să fie, atât materiale reciclate, cât și unele sustenabile și fac un bine și planetei.
  • metalul este un material, nu atât de întâlnit precum celelalte descrise mai sus, însă acesta poate să ofere o extra protecție cardurilor din toate punctele de vedere.

3. Designul și stilul port cardului trebuie să fie cel care te definește în general. Dacă ai un stil elegant, de exemplu, un port card din plastic nu va arăta bine; la fel și dacă vorbim despre un stil boho chic lângă un port card de metal.

4. Funcționalitatea port cardului este foarte importantă și trebuie să se muleze pe nevoile tale. Pe lângă numărul de carduri pe care le folosești, acesta poate să aibă și compartimente pentru acte sau chiar și monede sau bancnote. Alege-l pe cel care se potrivește cel mai bine cerințelor tale.

5. Tehnologia RFID, deși este nouă pe piață, este deosebit de importantă atunci când vine vorba despre protejarea datelor de pe cardurile pe care le ai la tine zi de zi. Dacă acest subiect este unul de interes pentru tine, este de la sine înțeles că atunci când vei dori să achiziționezi un port card vei alege o variantă care să aibă această extra protecție.

Înainte de a păși în căutarea port cardului perfect pentru tine, îți recomandăm să faci o analiză a nevoilor și a ceea ce există pe piață. Inovații apar des și în acest domeniu, așa că studiază bine opțiunile actuale înainte de a lua o decizie.

Credite foto: unsplash.com

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri