Ma uit in calendar : e duminica, 17 decembrie.
Brusc, un val de emotie si amintiri puternice imi revine in minte.
Duminica 17 decembrie 1989 – Duminica 17 decembrie 2017.
Acum 28 de ani, eram student la Timisoara. Era o atmosfera exploziva.
Din caminul 7 al complexului studentesc, impreuna cu prietenii si colegii mei de camera Marcel, Virgil si Bogdan ne trezeam dis de dimineata in vuiet de elicoptere, de tancuri, de lume ce fremata puternic de 48 de ore.
Timisoara era intr-o stare de urgenta inca nedeclarata. Noi, studentii, ascultasem Europa libera si alte posturi toata noaptea. Auzisem ce se intampla in oras, sambata noaptea fusese o tensiune uriasa, se umpluse complexul studentesc de “garzi patriotice” si ofiteri de securitate care se legitimau si ne spuneau sa nu iesim nicaieri, sa stam in camin.
Se temeau de jonctiunea militantilor anti-comunisti, anti-ceausisti cu miile de studenti.
Complexul fierbea. S-au auzit focuri de arma in permanenta din 15 decembrie pina in 18 decembrie, cand am fost evacuati fortat din camin.
Se auzea ca sambata seara, un grup neidentificat de militari in patrulare pe strada Ion Vidu a ucis un student, un coleg al nostru, care se afla impreuna cu altii in fata caminului. Si nu vroiau sa urce in camere.
Era o revolutie in toata regula. Iar tentatia uriasa de a rasturna regimul Ceausescu si comunismul iti dadea un curaj nebun, un entuziasm ce nu poate fi simtit in alte circumstante.
Au fost momente in care simteam ca-mi iese inima din piept, atat e tare imi batea.
Am plecat evacuat din camin pe 18 decembrie. Ajuns in gara Timisoara, am urcat in primul tren care a venit. Mergea la Arad, in sens invers decat aveam eu si alti colegi nevoie. Eu trebuia sa ajung la Constanta, cu legatura prin Bucuresti.
Long story short : ajung pe 19 dimineata la ora 5,00 in Constanta, dupa 24 de ore de haladuit prin gari si pe caile ferate romanesti.
Mama m-a intampinat cu lacrimi, disperata ca ceva se putea intampla cu mine pina ajung acasa.
Pe 20 decembrie, dupa ce povestisem unor cunoscuti ce am trait la Timisoara, incepusa sa ma caute Securitatea. Dupa cateva ore de scotocit pe la vechile domicilii, au ajuns printr-un tertip la usa noastra.
Parintii aflasera ca ma cauta Securitatea si au venit urgent acasa.
Cand au batut la usa, eram toti inspaimantati, dar demni.
Doi ofiteri s-au legitimat si au spus : studentul Tudor Radu trebuie sa vina cu noi, la sediul Securitatii, pentru a fi anchetat.
Am plecat cu tata spre sediul Securitatii din Constanta, pe bulevardul Lenin.