Jurnalul.ro Ştiri Externe Cum au adunat trei escroci din SUA peste 400.000 de dolari

Cum au adunat trei escroci din SUA peste 400.000 de dolari

O presupusă campanie de ajutorare lansată pe un site specializat în donații pentru cauze nobile s-a dovedit o escrocherie bine pusă la punct. Totul a început în Statele Unite, când o tânără de 29 de ani, Kate McClure, a postat pe o rețea de socializare o poveste emoționantă. Ea spunea că, în 2017, un om al străzii i-a dăruit ultimii săi 20 de dolari pentru a o ajuta, când a rămas cu mașina în pană.

Un amănunt și mai important în povestea tinerei a fost că omul străzii era un fost veteran de război, Johnny Bobbitt. Povestea a entuziasmat mii de oameni, care s-au oferit să contribuie cu cât pot pentru a-l ajuta pe mărinimosul veteran să își schimbe viața și să își cumpere o casă. În câteva luni s-au strâns peste 400.000 de dolari, bani care ar fi trebuit să ajungă la omul străzii. Nu a fost așa, pentru că femeia și partenerul ei de viață au decis să folosească banii donați doar pentru ei și nu i-au dat un cent omului străzii. Astfel că, în august anul acesta, omul străzii a deschis o acțiune în justiție împotriva celor doi, în care cerea să primească și el o parte din suma strânsă de la filantropi.

Procurorii care au preluat cazul au ajuns însă la o concluzie suprinzătoare: toți cei trei oameni implicați în această poveste aparent emoționantă erau complici, iar postarea lacrimogenă era pur și simplu o escrocherie bine gândită.

Oamenii legii au stabilit că totul a fost o minciună de la bun început și planul a fost urzit cu o lună înainte de postarea emoționantă.

Toți cei trei protagoniști ai scandalului au fost reținuți, însă doar așa-zisul om al străzii a rămas după gratii, ceilalți doi fiind judecați în stare de libertate. Dacă vor fi găsiți vinovați, cei trei riscă pedepse cu închisoarea de cel puțin 10 ani.

Banii strânși de la cei 14.000 de donatori au fost folosiți de cuplul de escroci pe mașini scumpe, vacanțe exotice și alte cumpărături de lux. Totuși, administratorii site-ului prin intermediul căruia au fost adunate donațiile au precizat că toți cei care au dat bani își vor primi sumele înapoi.

Subiecte în articol: escroci sua
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri