Mai nou, clientul trebuie să aibă încredere că nimeni nu va prelua controlul mașinii sale inteligente. Anul 2015 a fost de-a dreptul șocant pentru industria auto. După momentul în care cel mai mare producător de airbaguri a anunțat că există 33 de milioane de mașini cu potențial criminal, cel mai mare producător auto, Volkswagen, a fost dovedit ca fiind cel mai mare șarlatan al tuturor timpurilor.
Până de curând era o vorbă: tot ce trebuie să faci cu un VW este să-i bagi benzină și să mergi mai departe. Fiabilitatea și încredrea în marca germană fondată de Hitler au adus nu numai faimă, dar și un capital atât de mare, încât portofoliul mărcii s-a expandat de-a lungul timpului, ajungând numărul 1 mondial. De la popularelele VW și Skoda, la exclusivistele Bugatti și Lamborghini. Germanii, în frunte cu VW, au fost principalii promotori ai reducerii noxelor auto până la niveluri care au exasperat concurența.
Vocile care reclamau că pur și simplu nu pot fi create fizic motoare care să îndeplinească dorinţa Germaniei au fost repede puse la colț. A fost nevoie de un conflict politic latent între Washington și Berlinul tot mai apropiat de Putin ca bomba VW să explodeze cu un efect atomic în industria auto. Celebrele motoare TDI montate pe zeci de milioane de mașini s-au dovedit a fi niște matrapazlâcuri, tocmai acolo unde Germania făcuse presiune asupra europenilor, la noxe.
Manevra a fost gândită și lucrată timp de zece ani până să fie descoperită. În 2005, puși în fața unor cerințe draconice pe piața din SUA privind noxele motoarelor diesel, dar mânați de dor ința de expansiune, inginerii VW au inventat un soft care să păcălească testele. Asta pentru că n-au avut buget și timp să găsească atunci, în 2005, o soluție legală, dacă ar fi să ne luăm după preşedintele grupului VW, Hans Dieter Poetsch.
Volkswagen este foarte departe de rezolvarea scandalului noxelor
Și totuși, vremea a trecut și, între 2009 și 2015, grupul german a vândut peste 11 milioane de mașini pe care au montat aceste motoare mincinoase, ale căror noxe depășesc și până la de 40 de ori normele impuse din rațiuni de sănătate. Dincolo de păcăleala economică față de clienți și concurență, VW a procedat la un fel de genocid ecologic cu efecte încă incalculabile pentru sănătatea populațiilor. Totul s-a întâmplat în mandatul lui Martin Winterkorn, care s-a aflat la conducerea grupului VW din 2007 până la izbucnirea scandalului, în septembrie 2015, om care a provenit din departamentul unde a fost compus softul mincinos, dar care de-a lungul timpului a reușit să facă din VW numărul 1 mondial, cu cifră de afaceri anuală de peste 200 de miliarde de dolari și profituri de peste 6 miliarde de dolari. În urma scandalului, rămân 11 milioane de automobile ai căror proprietari încă nu știu clar cum li se va rezolva problema, pentru că la nivelul companiei strategia de comunicare este axată pe ignorarea clienților, dar și un potențial colaps financiar. Compania ar putea fi nevoită să facă repede rost de sume care se învât în jurul zecilor de miliarde de dolari pentru plata unor amenzi, rechemări, despăgubiri sau procese.
Nesiguranță: airbagul-bombă
Airbagul este una dintre piesele esențiale care trebuie să funcționeze 100% la un automobil. Este lucurul care face diferența dintre viață și moarte în caz de accident. Takata, firma niponă care este cel mai mare producător de airbaguri și centuri de siguranță pe plan mondial, a anunțat recent cea mai mare rechemare din istorie: 33,8 milioane de automobile. Acestora li se vor schimba airbagurile din motive de siguranță. Takata a furnizat componente pentru BMW, Chrysler, Ford, Honda, Mazda, Nissan și Toyota, fiind și al treilea producător auto din România, cu o investiție de peste 270 de milioane de dolari. Această uriașă campanie de rechemări a fost declanșată în urma deschiderii defectuoase a airbagurilor. Problema este la nivelul sistemelor de umflare, care conţin o substanţă ce se poate degrada de-a lungul timpului, generând o explozie periculoasă a pernei care trebuie să-ți salveze viața. Honda a anunțat deja că renunță la contractul cu Takata, iar airbagurile sale nu se vor mai regăsi nici pe noile modele Toyota.
Campanii masive de rechemări
Aproape că nu există producător auto să nu recurgă la campanii de rechemări după ce au identificat defecte care pot merge de la simple probleme estetice, până la adevărate bombe pe roți. Cu cât producătorul este mai renumit, cu atât campania e mai amplă. Toyota anunța recent că are în vedere rechemarea a peste 440 de mii de unități care sunt suspecte de a avea probleme la transmisie, la pompa de benzină sau la care pot apărea scurgeri de combustibil, caz în care există pericol de incendiu. Grupul-minune american Tesla a informat că va proceda la înlocuirea trenului de rulare pentru modelele Tesla S vândute în 2012-2013 și care au depășit 60.000 de mile, pe motiv că ar putea apărea defecte care ar face imposibilă funcționarea. Până și Ferrari a ajuns la o campanie de rechemări după ce a descoperit probleme la aibaguri și a dispus remedierea problemei la 815 unități.
Ce s-a ales din Pininfarina
Pininfarina , celebra companie italiană de design auto fondată în 1930, a fost salvată de la faliment. Asta ar fi vestea bună. Cealaltă veste este că Pininfarina a încăput pe mâinile indienilor de la Mahindra. Pininfarina s-a vândut cu tot cu celebritate și istorie pentru suma de 168 de milioane de euro. Designerii companiei italiene și-au pus amprenta de-a lungul timpului pe Ferrari, Maserati, Rolls-Royce, Jaguar, Alfa Romeo, Abarth, Mercedes, BMW și multe alte mărci. Cumpărătorul, conglomeratul indian Mahindra&Mahindra, are în portofoloiu producția de automobile sub marcă proprie cu destinație aproape exclusivă piața din India, tractoare, marca Ssang Yong și fosta divizie moto a grupului PSA Peugeot – Citroën. Practic, miliardarul indian Anand Mahindra a plătit pentru 7 6 % d i n acțiunile Pininfarina doar 25,3 milioane de euro. Restul de bani se vor regăsi într-o investiție de 20 de milioane de euro și o garanție de 114 milioane de euro pentru creditori. Celălalt mare jucător indian de pe piața auto, Tata, a anunțat, prin grupul britanic Jaguar Land Rover, o investiție de 1,5 miliarde de euro pe care urmează să o deruleze în Slovacia.