Astfel că mobilierul trebuie situat în anumite zone din locuință, dar se folosesc și culori, forme și materiale pentru îmbunătățirea fluxului de energie (chi), astfel încât să fim sănătoși ș să avem relații bune cu cei din jur.
Feng Shui este o practică veche chineză care se concentrează pe aranjarea spațiului, în așa fel încât să favorizeze un flux benefic de energie. Cuvintele “feng” și “shui” înseamnă “vânt” și “apă”, elemente naturale care, în filosofia chineză, sunt considerate esențiale pentru o viață armonioasă.
Cum se aranjează mobila în stil Feng Shui
Aranjarea mobilierului în stil Feng Shui are ca scop crearea unui flux de energie pozitivă („chi”) și promovarea echilibrului, armoniei și bunăstării în locuință.
Dormitor
Dormitorul este un spațiu pentru relaxare, odihnă și regenerare, astfel încât trebuie să fie liniștit și armonios.
Amplasează patul în așa fel încât să vezi ușa dar fără să fie direct aliniat cu ea. Aceasta se numește „poziția de comandă” și aduce un sentiment de siguranță.
Este bine să ai noptiere și lămpi pe ambele părți ale patului pentru a crea echilibru.
Evită oglinzile care reflectă patul deoarece acestea afectează somnul. Dacă ai oglinzi în dormitor, încearcă să le poziționezi astfel încât să nu fie orientate spre pat.
Decorațiuni: Folosește culori liniștitoare, precum albastru, verde sau tonuri pământii pentru a crea o atmosferă calmă. Evită decorurile aglomerate și păstrează spațiul ordonat.
Sufragerie
Livingul este un loc de socializare, astfel că energia trebuie să fie primitoare.
Canapea: Așază canapeaua și fotoliile într-un mod care să creeze un spațiu de conversație circular sau pătrat, dar fără să fie în linie dreaptă cu ușa principală.
Evită colțurile ascuțite: Folosește mese rotunde sau ovale pentru a menține fluxul de energie.
Dacă ai mobilă cu colțuri ascuțite, încearcă să o așezi astfel încât acestea să nu fie orientate direct spre locul unde te așezi.
Plante și lumină naturală: Plantele și lumina naturală sunt importante pentru un living Feng Shui. Amplasează plante în colțurile încăperii pentru a „înmuia” energia stagnantă. Lasă cât mai multă lumină naturală să intre iar seara folosește lămpi calde pentru a crea o atmosferă plăcută.
Bucătărie
Bucătăria reprezintă prosperitatea și sănătatea familiei iar energia trebuie să fie clară și organizată.
Aragazul este simbolul bogăției în Feng Shui. Asigură-te că este mereu curat și funcțional. Ideal ar fi ca aragazul să nu fie poziționat cu spatele la ușă; dacă nu este posibil, poți plasa o oglindă pe peretele din fața ta pentru a vedea intrarea.
Evită plasarea chiuvetei și a aragazului unul lângă celălalt sau față în față, deoarece apa (chiuveta) și focul (aragazul) sunt elemente care se contrabalansează. Dacă trebuie să fie apropiate, încearcă să creezi o mică barieră, cum ar fi o plantă sau un obiect decorativ.
Amplasează un coș cu fructe sau ierburi proaspete pentru a simboliza abundența și sănătatea.
Baie
Baia este considerată un loc de „scurgere a energiei” în Feng Shui deoarece apa, care este asociată cu bogăția, curge și dispare prin canalizare.
Ușa și capacul toaletei: Ține ușa băii și capacul toaletei închise pentru a preveni „scurgerea” energiei pozitive.
O oglindă mare poate ajuta la îmbunătățirea energiei, iar lumina ar trebui să fie suficient de puternică pentru a crea un spațiu curat și luminos.
Plantele ajută la absorbția umidității și la echilibrarea energiei. Alege plante care se dezvoltă bine în spații cu umiditate crescută. Folosește prosoape și decorațiuni de culori neutre sau liniștitoare, cum ar fi alb, verde sau albastru pal.
Biroul de acasă
În birou, Feng Shui urmărește să creeze un mediu care promovează concentrarea, creativitatea și succesul profesional.
Poziția biroului: Plasează biroul într-o poziție de comandă, astfel încât să poți vedea ușa fără a sta direct în fața acesteia. Dacă nu este posibil, pune o oglindă mică pe birou pentru a putea vedea intrarea.
Folosește obiecte care inspiră, cum ar fi imagini cu peisaje, diplome sau lucruri care simbolizează succesul. Evită decorurile întunecate sau care distrag atenția.
Plantele de apartament, cum ar fi bambusul norocos sau planta șarpe (sansevieria), sunt excelente pentru un birou, deoarece aduc energie pozitivă și purifică aerul.
Holul de intrare
Holul de intrare este considerat „gura chi-ului”, adică locul prin care energia pătrunde în casă. Un hol bine organizat atrage energie pozitivă.
O oglindă este bună pentru a mări vizual spațiul dar ai grijă să nu fie poziționată direct în fața ușii deoarece energia ar putea să „iasă” afară.
Un covor în culori primitoare, cum ar fi roșu sau galben, poate invita energia pozitivă în casă.
Alege decoruri care inspiră, cum ar fi o plantă verde, un tablou vesel sau o lampă cu lumină caldă, notează spynews.ro.