Una dintre cele mai mari temeri pe care le avem atunci când călătorim cu avionul este pierderea bagajelor. Avem emoţii de fiecare dată când stăm şi aşteptăm bagajele pe banda rulantă și nu le vedem de aceea este foarte importamt să ştim ce avem de făcut dacă acestea nu sunt de găsit.
Primul pas este să ne adresăm oficiul pentru bagaje pierdute, care se găseşte în orice aeroport. S-ar putea să avem plăcuta surpriză ca bagajul să fie deja acolo dacă a fost găsit înainte să-l declarăm pierdute. Chiar dacă nu este încă aici, angajații de la acest departament ne vor ajuta să ne recuperăm bunurile. Va trebui întocmită o constatare, prin completarea unui raport, de identificare a reclamantului și a obiectelor sale pierdute. Pentru asta este nevoie de un act de identitate, biletul de călătorie şi etichetele de bagaj (luggage tag).
În paralel, dacă nu ţi-ai găsit bagajul în căteva ore, trebuie să faci o reclamație în scris la compania aeriană cu care ai zburat. De cele mai multe ori, aceasta poate fi făcută direct în aeroport sau online, prin scrierea unui mail către compania aeriană. Înainte de orice zbor, consultați site-ul oficial al companiei aeriene de unde ați procurat biletul. Tot pe pagina oficială a companiei veți găsi și informația necesară cu privire la despăgubiri în cazul în care bagajul dumneavoastră nu este găsit în termen de cinci zile.
Pentru a evita să rămâneţi fără acte, situaţie în care lucrurile se complică foarte mult, nu lăsaţi lucruri de valoare în bagajul de cală. Luaţi în bagajul de mână acte, bani, laptop, aparat de fotografiat, telefon, documente de călătorie etc. (Daniela Ivan)
În nici un caz nu aruncați tichetele de bagaj pe care le primiți după ce treceți check-in-ul. Sunt singura dovadă că bagajul vă aparține și se atribuie cursei în cauză.
Măsuri de prevenţie
Chiar dacă pierderea bagajelor nu ține de noi, există câteva lucruri pe care le putem face pentru a reduce șansele să rămânem fără bagaje:
- Asigurare de călătorie este cea mai bună șansă să ne recuperăm rapid lucrurile. Firma de asigurări va face tot posibilul ca bagajele să fie găsite pentru a nu plăti despăgubiri consistente
- Notează-ți numele și numărul de telefon pe o etichetă pe bagaj, în exterior, dar și în interiorul acestuia. Așa poți fi contactat imediat ce ți se găsește bagajul.
- Evită să ajungi ultimul la check in sau să schimbi conexiunile avionelor pe ultima sută de metri.
- Verifică eticheta de pe bagaj pusă de angajații companiei aeriene. Asigură-te că este trecută destinația corectă.