Negocierile purtate de bănci în jurul taxei pe lăcomie, care au încercat la început să se tocmească în loc s-o respingă principial, par o joacă de copii pe lângă drama transformării cârciumilor în bănci. Astfel de locuri aveau un rol social mult mai bine definit decât ultimele inițiative legislative cu impact asupra sectorului bancar. Ba, chiar unul educativ, dacă punem la socoteală ce se întâmpla în Berăria Turist din Piaţa Romană, acum unitate bancară, în care generaţii întregi de studenţi s-au întâlnit cu profesorii lor şi şi-au completat cunoştinţele pe baza unor discuţii deschise, informale.
Trebuie să fac totuşi precizarea că trecerea de la cârciumă la bancă nu s-a făcut brusc, ci gradual, după cum a evoluat şi România către economia de piaţă. A existat o perioadă de tranziţie, când în interiorul instituţiilor de credit au funcţionat nişte cafenele, ceea ce întreţinea un anumit tip de clientelă, care nu făcea deosebirea între activitatea de alimentaţie publică şi banking. Pe această cale s-a încercat transformarea vechilor muşterii în clienţi bancari fideli.
În momentul de faţă, conceptul de cafenea bancară pare desuet, de parcă tranziţia s-ar fi încheiat, deşi e unul prin intermediul căruia băncile au păstrat angajaţii. Cel puţin aşa pare când intri într-o agenţie bancară. Mai că îţi vine să le dai dreptate celor care spun că e o mare problemă că băncile lucrează cu personal ieftin.
În fine, în măsura în care această soluţie, de cafenea bancară, a reprezentat un succes, se poate înţelege și reacția inițială a băncilor la taxa pe lăcomie. Având în vedere nivelul managementului de top și al resurselor umane, asociat cu segregarea limitelor dintre bănci și taxa pe active, e posibil ca într-un orizont modic de timp să mai rămânem doar cu o treime din numărul actual de bănci. Ceea ce ar însemna că se va trece la loc, de la bancă la cârciumă. Dar, tot treptat, mai întâi unitățile bancare se vor transforma în săli de păcănele, așa cum am văzut că s-a întâmplat cu sucursalele celor mai proaspăt absorbite bănci.