Jurnalul.ro Timp liber Casa Cum să îți faci din angajați cei mai puternici parteneri

Cum să îți faci din angajați cei mai puternici parteneri

În actualul context pandemic, probabil te confrunți cu una dintre cele mai mari provocări ca antreprenor: a ține unită echipa de la distanță. Și cum probabil nu ai puteri magice de Superman, nici vreo baghetă sau pelerină împrumutate de la un supererou, va trebui să recurgi la modalități cât se poate de obișnuite pentru a consolida apartenența la grup a fiecărui individ.

 

Din păcate, nici cele mai bune cărți de leadership nu-ți vor servi pe tavă vreo rețetă magică, ci vei fi nevoit să te inspiri și să adaptezi câteva ponturi specificului pe care îl are compania ta.

 

E drept, comunicarea mediată de un ecran digital nu va putea vreodată să o înlocuiască sau să o egaleze pe cea față în față, și tocmai de aceea te poți gândi ca în locul programului exclusiv online să implementezi sau măcar să încerci să vezi cum se adaptează echipa unui sistem hibrid, care îmbină cele două modalități de desfășurarea sarcinilor care țin de un loc de muncă.

 

Ca angajator, pentru a-ți motiva angajații să aibă eficiență în ceea ce fac, e nevoie în primul rând să arăți că îți pasă, că ești empatic și că la rândul tău ești dependent de oamenii tăi, nu doar viceversa. În loc de adicții și interdependențe, mai bine ai folosi cuvinte precum parteneriat, colaborare, colegialitate, fairplay.

 

Iată câteva dintre recomandările noastre privind motivarea echipei tale.

 

Bonusuri extrasalariale

Pe lângă tichete de masă și sporuri de performanță oferite angajaților, este necesar să îi ai în vedere și pe parteneri și colaboratori, care reprezintă de asemenea o verigă puternică în funcționarea companiei. Cu ajutorul unor tichete cadou impozitare, aceștia își vor putea face cumpărăturile într-o rețea vastă de magazine, care acoperă orice preferințe. Însă, nu uita că angajații tăi sunt cei mai importanți și reamintește-le de fiecare dată acest lucru. Pentru a te asigura că ei și familiile lor sunt bine, oferă acces la beneficii pentru toți membrii. De exemplu, un abonament la o rețea privată de sănătate și unul la o sală de sport, precum și decontarea unor abonamente la platforme de streaming, ca Netflix sau HBO.

 

Acces la programe de dezvoltare profesională

Indiferent de locul în care-și vor dezvolta activitatea, angajații nu vor dori să trăiască la nesfârșit acceași zi, o rutină care ar putea impacta negativ pe termen lung compania. Tocmai pentru a evita un astfel de scenariu, firma ta trebuie să le pună la dispoziție angajaților programe prin care să se poată dezvolta atât profesional, cât și personal. Dacă ești un tip pentru care oamenii au reprezentat de la început o prioritate, atunci poți organiza workshop-uri (în principal, online) pe diferite teme, cum ar fi gestionarea stresului, eficiența la locul de muncă etc. De asemenea, nu ar fi rău ca ei să știe că pot recurge gratuit la ședințe de psihoterapie. Totodată, nu subestima tradiții care fac diferența în cadrul unei companii: poți organiza Secret Santa online, ajutându-te de site-urile dedicate, iar fiecare angajat, după ce își dă acordul pentru prelucrarea datelor personale ce țin de GDPR, să primească de la Moșul cadoul direct acasă. În fond, vremurile noi revendică noi obiceiuri și deprinderi.

 

Să coordonezi o echipă este dificil oricum, iar situația actuală indică o presiune în plus, însă nu trebuie să te cramponezi de aceste detalii, ci să încerci să discuți cât mai deschis cu angajații tăi despre mersul lucrurilor.

 

Sursă foto: Unsplash.com

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri