Jurnalul.ro Ştiri Observator Cum se pot contesta amenzile Covid în instanță

Cum se pot contesta amenzile Covid în instanță

APADOR-CH a întocmit, pe site-ul organizației, un ghid care să-i ajute pe cei care, în această perioadă, au fost amendați pentru că au ieșit din casă fără să aibă asupra lor documentele prevăzute în Ordonanța Militară nr. 3/2020, sau care, chiar dacă aveau asupra lor aceste documente, consideră că poliția nu le-a verificat și a săvârșit o nedreptate. Primul pas pentru contestarea amenzii este să fie achitată, în termen de 15 zile de la data primirii procesului-verbal, jumătate din amendă. Acest lucru poate fi făcut pe loc sau prin poștă. Al doilea pas, foarte important, este ca amenda să fie contestată la instanța de pe raza căreia persoana în cauză a fost prinsă și amendată.

Prin Ordonanța de Urgență nr. 34, din 3 aprilie, amenzile pentru încălcarea măsurilor de prevenire și de combatere a coronavirusului au fost majorate, fiind modificată, totodată, și prevederea conform căreia se poate plăti jumătate din cuantumul amenzilor în termen de 15 zile de la primirea procesului verbal. Însă, deoarece modificările au intrat în vigoare la date diferite (31 martie, respectiv 3 aprilie, pentru amenzile primite până la data de 30 martie se poate plăti jumătate din minimumul prevăzut de lege, respectiv 50 de lei pentru amenzile cuprinse între 100 și 5.000 de lei. Pentru amenzile primite între data de 31 martie și 2 aprilie, se poate plăti jumătate din amenda efectivă, dar numai raportat la vechile amenzi, cuprinse între 100 și 5.000 de lei.

Din 3 aprilie însă, în 15 zile se poate plăti jumătate din amenda efectivă aplicată, care este cuprinsă între 2.000 și 20.000 de lei. Foarte complicat de achitat de majoritatea persoanelor. Însă, chiar și așa, APADOR-CH recomandă plata redusă în termen de 15 zie, dacă persoana sancționată dorește să o conteste în instanță.

Astfel, în termen de 15 zile calendaristice de la data primirii procesului-verbal, trebuie depusă o contestație la judecătoria din raza teritorială în care se află strada pe care a avut loc presupusa faptă sancționată în procesul-verbal. La contestația depusă, trebuie anexate copii de pe procesul-verbal și de pe actul de identitate, însă sunt utile orice alte acte care vin în sprijinul celor menționate în contestație. În ghidul citat se mai recomandă prezența unui martor credibil, care să confirme varianta contestatorului și care să fie dispus să se prezinte în instanță. 

Foarte important este ca, odată cu depunerea plângerii, contestatorul să facă dovada achitări taxei judiciare de timbru, în sumă de 20 de lei, fără de care, chiar dacă contestația este întemeiată, plângerea va fi automat respinsă. Potrivit articolului 183 din Codul de Procedură Civilă, plângerea se poate trimite către instanță prin poștă, prin curier, prin fax, pe e-mail sau personal, la sediul judecătoriei.

Subiecte în articol: amenda covid
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri