Regulile HR-ului sunt greu de înțeles pentru foarte mulți profesioniști, chiar și atunci când oamenii ajung la un moment dat în poziții foarte înalte și pretențiile lor cresc direct proporțional cu funcția și salariul. Pe de o parte, se știe în piață că un șef nu ar trebui să accepte un post inferior sau un salariu mai mic decât cel pe care l-a avut la ultimul job, ca să nu-și scadă valoarea de piață. Pe de altă parte, mulți cad într-o capcană, jucându-se cu regulile companiilor, atunci când resping ofertele mai slabe decât pozițiile pe care le-au avut anterior. Apoi ajung șomeri pe termen lung.
Fenomenul șomajului cronicizat al celor mai buni profesioniști de pe piață are la origine o lipsă de adaptabilitate. Fie omul nu este suficient de conștient de schimbările care se produc în piață și nu le poate anticipa, astfel încât să se poată adapta la noile condiții, fie are un comportament considerat inadecvat în cultura corporatistă și este respins din start de depatramentul de HR. Sunt foarte mulți profesioniști, în diverse domenii, care au considerat că valoarea lor le permite să nu țină cont de nevoia companiei de a avea angajați cu un anumit comportament considerat dezirabil și că vor fi acceptați sau chiar vor putea schimba ei regulile. Dar tocmai aceștia rămân neangajabili pe termen lung, apoi se degradează din perspectiva angajatorilor, scăzându-și din ce în ce mai mult șansele de a mai avea nu o poziție de cconducere, ci pur și simplu un loc de muncă, plătit cu salariul mediu pe economie. Sunt oameni care au avut salarii între 4.000 și 10.000 de euro pe lună, dar au rămas șomeri în ultimii șapte-opt ani. Firmele de head-hunting nu-i mai caută, dar nici departamentele de HR la care ajung, în căutarea unui loc de muncă, nu-i mai acceptă, indiferent de pregătirea lor profesională și de rezultatele pe care le-au avut anterior. “Acești oameni intră într-un cerc vicios, apoi intră în panică. Acest lucru devine vizibil și îi descalifică, în continuare. După declanșarea crizei economice de la sfârșitul anului 2008 au fost mai mulți decât înainte, iar fenomenul a devenit mult mai vizibil, însă erau astfel de cazuri și până la criză. E adevărat, într-o oarecare măsură, faptul că un profesionist care e cunoscut în piață ca având poziții foarte bune și salariu foarte mare nu ar trebui să accepte mai puțin decât a avut, însă trebuie să-și facă fiecare niște calcule. Ține, oarecum, și de noroc. Uneori, cei care nu acceptă o anumită poziție, e posibil să o piardă și pe aceea”, explică George Butunoiu, specialist în head-hunting.
Obediența la locul de muncă
Oricât de cinic ar suna, obediența este una dintre cerințele la angajarea în marile corporații, chiar dacă nu este formulată explicit. În ultimii ani, din ce în ce mai mulți profesioniști se plâng de lipsa de înțelegere a „fetelor de la HR”, care au devenit ținta atacurilor multora dintre cei care se consideră nedreptățiți de acest filtru, considerându-l inutil și chiar păgubos pentru corporații. Numai că problema este de fapt a lor, pentru că ei sunt cei care nu înțeleg ce presupune cultura corporatistă și mai ales nevoia de a fi obedient. Head-hunterii chiar le spun angajatorilor că o anumită persoană nu este potrivită în companie, din punct de vedere a adaptabilității la cerințele de etică și conduită internă, iar faptul că le recomandă pe acestea companiei nu înseamnă că se poate trece peste inadaptarea lor la stilul impus de corporație, ci doar că în acel moment nu a fost alt profesionist disponibil pe piață. Nici măcar atunci când sunt acceptați, cei mai mulți nu înțeleg nevoia de a se supune regulilor corporației și nu pricep de ce sunt înlăturați imediat după ce le expiră contractul sau atunci când este găsit un profesionist obedient din punctul de vedere al respectivei companii. „Trebuie să te conformezi, dacă vrei să lucrezi în corporații. Am văzut mulți care se credeau de neînlocuit, dar companiile s-au debarasat de ei foarte ușor. Cel mai adesea se întâmplă asta când se schimbă șefii, pentru că nu poate rămâne într-o companie cineva care nu este agreat de noul șef. Pe alții îi resping la angajare, dar unora li se poate întâmpla asta și după 15 ani de performanțe deosebite într-o companie”, mai spune, pentru Jurnalul Național, George Butunoiu.
Disimularea nu este acceptabilă
Cei care cred că măcar se pot preface, astfel încât să treacă de filtrul departamentului de HR nu au prea mari șanse. Tocmai ei ar trebui să înțeleagă faptul că sunt efectiv vânați, chiar dacă au fost angajați, pentru că se încearcă în permanență să se depisteze acele persoane care nu sunt tocmai adaptate cerințelor corporației. Fetele de la HR, pe care mulți le consideră vinovate de exces de zel și evaluări prostești, nu fac decât să aplice legea companiei, adică să găsească și să înlăture ceea ce nu corespunde, din punct de vedere comportamental, cerințelor impuse de cultura corporatiste. Din acest motiv sunt, de fapt, preferați tinerii, nu doar pentru că pozițiile entry level sunt mult mai prost plătite, ci și pentru că performanța lor este garantată chiar de nevoia de a „crește” cât mai repede în corporație, deci de a ajunge cât mai repede pe o poziție mai bună. Cultura corporatistă se poate impune chiar și la nivelul acesta, al obligării angajaților să aibă o anumită conduită și ciar să gândească într-un anumit fel, așa cum cere corporația, tocmai pentru că aici sunt cei mai mulți bani din piață. Salariile fiind mult mai mari decât în rest, o carieră profesională de corporatist înseamnă și acceptarea tuturor cerințelor angajatorului, inclusiv aderarea efectivă, nu disimulată, la cultura corporatistă. Pentru că o corporație funcționează organic, este un întreg, iar fără supunerea totală a fiecărui membru care alcătuiește întregul, acest organism nu poate funcționa eficient.
Cultura corporatistă se transformă
Tocmai pentru că o corporație funcționează ca un organism și are nevoie de un anumit gen de oameni, în ultimii ani s-a putut observa cum efectiv nu mai sunt admiși profesioniști care nu s-au supus acestei culturi, iar explicația este simplă: corporațiile nu doresc profesioniști care să le aducă prejudicii în interiorul organizației, printr-un alt tip de conduită, mai ales după ce s-au investit foarte mulți bani în formarea angajaților considerați ideali. Cursurile, workshop-urile, team-building-urile, participările la acțikunile de CSR nu sunt altceva decât antrenamente pentru angajați care să-și schimbe comportamentul astfel încât să corespundă 100% cerințelor corporației.
Previziuni sumbre
Tinerii candidați la joburi ar trebui să știe de la început ce își doresc de la viață și de la cariera profesională, pentru că e foarte posibil să nu mai poată intra în mediul corporatist după o anumită vârstă, dacă nu au ajuns într-o companie multinațională încă de pe băncile școlii, măcar la un internship. „Pentru marea majoritate a joburilor care vor veni, experiența va fi din ce în ce mai puțin importantă, oamenii vor putea sa fie schimbați mult mai ușor și mai repede, diferentele dintre ei se vor reduce, diferențele dintre venituri se vor micșora și ele, pe cale de consecință. E vorba despre veniturile din partea de jos a ierarhiei sociale, fireste. Nu contează dacă politicienii și specialiștii o vor numi pe aceasta “clasa de mijloc”, important este că diferența dintre aceasta și “clasa de sus” va fi din ce în ce mai mare, cei de acolo, din varf, vor fi din ce în ce mai puțini și, prin urmare, va fi din ce în ce mai greu de ajuns la ei”, scrie head-hunter-ul George Butunoiu, pe blogul său. Până în prezent au fost numeroase cazuri în care profesioniștii au fost primiți în corporații, după o carieră de succes în afara culturii corporatiste, în alte tipuri de companii, însă ceva se schimbă, chiar în prezent, iar specialiștii în HR deja au observat noul curent. „Va fi din ce în ce mai greu de acum înainte și, dacă nu intri acolo chiar de la început, încă din studenție sau imediat după aceea, nu vei mai putea intra vreodată, oricâte eforturi disperate ai face. Chiar de acum, din câte vad eu, și nu în viitor, fie el și apropiat, dacă pierzi startul în carieră, s-a cam terminat, și asta definitiv”, apreciază specialistul.
Cea mai importantă parte din CV devine ultima, în care candidatul își scrie disponibilitatea și abilitățile de lucru în echipă și de bun comunicator. Pregătirea profesională și performanțele unui profesionist sunt mai puțin importante pentru corporații.